Viata si nedreptatile ei

Ne nastem, traim, murim. Un ciclu aproape perfect, un ciclu aproape normal. Inca din ziua in care incepem sa constientizam si sa intelegem cuvantul „moarte”, ne asteptam, intr-un fel sau altul, sa o cunoastem personal. Din pacate nimeni nu poate alege modul in care se duce sau, cel mai important, cand. O aberatie departe de caterinca…

Se spune ca viata trebuie traita din plin, pentru ca nu stii cand vei parasi acest pamant. Incep sa fiu din ce in ce mai mult de acord cu aceasta ipoteza. Viata e scurta, iar modul in care iti vei lua adio de la ea poate fi unul extrem de neplacut. De multe ori ma intreb cum se face selectia?! Cum alege Dumnezeu oamenii ce trebuie sa treaca de partea cealalta?! Sunt sute de mii de violatori, pedofili, criminali, talhari etc., dar pe ei nu-i vad suferind de vreo boala. Nu aud de vreun pedofil ce a facut cancer la prostata, sa zicem, la varsta de 30 de ani si s-a stins fulgerator. Dimpotriva… Stiu persoane bune, blande, alaturi de care te distrai, alaturi de care te simteai bine, persoane ce iti sareau in ajutor fara sa le ceri, ce s-au stins la varste fragede. Stiu persoane, ajunse la varste frumoase, de 80 de ani, ce erau diagnosticate cu metastaze, cancer in faza finala, iar faptul ca viata li se scurgea din vene pe zi ce trece nu se poate compara cu durerea prin care erau nevoiti sa treaca. Atat ei, cat si cei de langa… Cei dragi, familie sau prieteni, ce incercau sa le faca zilele cat mai frumoase.

Cum opereaza Dumnezeu in astfel de situatii?! Este o intrebare la care nu pot gasi raspuns. De ce o persoana, cu toate ca se apeleaza la cele mai mari „interventii”, iese din Macelaria Spitalul Judetean Suceava, dupa ce a fost investigata in fel si chip, sanatoasa, cu o banala gastrita, dar apoi incepe sa acuze dureri, fapt ce conduce la o alta investigatie, tomografie, in urma careia este diagnosticata cu cancer in faza terminala cu metastaze pe o droaie de organe?! Cum este posibil ca acei oameni ce au depus un juramant, al lui Hipocrate, sa fie asa de delasatori?! Nici cu pile nu mai poti rezolva ceva in tara noastra?!

Te stingi usor si te gandesti la lucrurile frumoase din viata ta, la lucrurile frumoase pe care ai fi vrut sa le faci. Durerea te cuprinde si, cu toate calmantele din lume, incepi sa-ti doresti moartea. Esti atat de aproape de ea dar totusi refuzi sa faci pasul. Te lupti in interiorul tau si frica te cuprinde intr-un mod infiorator. Sufletul incepe sa te doara enorm atunci cand iti vezi persoanele dragi cum sufera alaturi de tine, cum agonizeaza si ele in jurul tau. Viata merge mai departe, dar nu si pentru tine…

Nu sunt singurul de pe planeta asta care-si pune mereu intrebarea: de ce exista asemenea boli, de ce tratamentele sunt atat de dificile si inaccesibile oricarui om? Incerc sa accept orice raspuns mi se da. Dar apare o noua intrebare: de ce oamenii buni trebuie sa sufere pe patul de moarte? De ce nu se duc, asa cum au venit… Rapid si fara prea multa suferinta.

Viata trebuie traita la maxim… In limita posibilitatilor voi face asta. Acum 12 ani, un doctor „profesionist” mi-a dat, verde-n fata, un diagnostic hilar: tumoare pe coloana vertebrala. Am zambit, am iesit din cabinet, m-am indreptat spre casa. Acolo ajuns am inceput sa constientizez gravitatea. Incepeam sa-mi derulez viata si sa ma gandesc la cate lucruri as mai fi putut face. Aveam 20 de ani, eram un pustan. Acel diagnostic, pus in urma unor banale radiografii, a fost infirmat de cei de la Sfantul Spiridon din Iasi, dupa trei zile de investigatii. Am rasuflat usurat si mi-am vazut mai departe de rutina mea. Dar cei care nu sunt la fel de norocosi, ce au de facut?! Care le sunt optiunile?! Si, pentru ca tot vorbeam de mine, zilele astea, pentru a nu stiu cata oara, intr-o discutie cu Raluca am spus ca, daca ma va inzestra Dumnezeu cu o astfel de boala, iar diagnosticul va fi unul cumplit, imi voi face de cap. Voi face tot ce pot, tot ce as fi vrut sa fac in urmatorii ani pe care, teoretic cel putin, ii mai am in fata. Voi gusta din orice imi va putea oferi viata, ramanand totusi in limita bunului simt si a legilor, dupa care voi lua decizia finala: m-as urca pe masa de operatie si-mi voi juca cartea finala. Voi pune pariu cu viata si voi merge pe varianta 50-50, cum iti spun si doctorii. Dar macar, de-ar fi sa parasesc lumea, o voi face cu capul sus. Dar asa sunt eu…

Iubiti-va apropiatii, purtati-va frumos cu ei zi de zi. Fiti alaturi de familie si de prieteni si nu le intoarceti spatele atunci cand au cea mai mare nevoie de voi. Fiti buni si intelegatori, dar, mai presus de asta, iubiti-va ca nebunii. Nu se stie niciodata cand ii veti pierde…

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.