Adio, suflet bun! Nu voi mai fi la fel niciodata!

Daca ne-am aminti, zi de zi, ca am putea oricand pierde pe cineva, am iubi si pretui acea persoana mai mult, mai sincer. Nu pentru ca n-am avea ce pierde, ci pentru ca in orice moment putem pierde totul.

Imi amintesc cu mare placere de ziua in care ne-am cunoscut, de parc-ar fi fost ieri. Chiar daca amandoi eram euforici, tin minte aproape fiecare detaliu. Era-n septembrie 2014, vineri seara, trecut de ora 20. Iesisem cu trei amici in Lardy. Mare petrecere era in seara aia. Tu si inca o prietena erati acolo, cand l-ai vazut pe unul dintre amicii mei, fost coleg de-al tau. Inca de cand ati venit la masa, baietii au inceput sa faca glume despre noi doi. C-am fi numai buni de nunta. Asta pentru ca erai imbracata aproape identic ca mine, cu cargo pants, bocanci, un maieu alb si-o geaca militara. La mine lipsea maieul. Ne-am simtit de parca ne cunosteam de-o viata, nu de cateva ore.

Pe la 12 noaptea am plecat sa ne plimbam si povesteam tot felu’ de prostioare. Radeam nonstop si era o senzatie frumoasa pentru amandoi. Zapacita si plina de viata, cum erai, te apucase dansul fix pe Leopoldstrasse, in mijlocul bulevardului. Voiai sa mergem si in Englischer Garten, sa ne plimbam pe lac, dar am reusit sa te conving ca nu avem acces la barci. Ca un adevarat soldatel, m-ai condus la gara, sa te asiguri ca ajung cu bine. Doar ca pierdusem ultimu’ tren spre casa si ai petrecut doua ore cu mine, fiind martori, printre altele, la o lunga lectie de istorie, rasism si umanitate, predata de un pustan beat. Imi amintesc si acum ce fete faceai si cum il tot luai peste picior.

In saptamana ce-a urmat n-am mai vorbit deloc, pana vineri seara cand ti-am dat mesaj sa vad daca nu esti la Oktoberfest. Ai spus ca vii, ca te plictisesti alaturi de oamenii seriosi cu care erai iesita. Atunci a inceput totul. Am petrecut ore superbe impreuna, am inceput sa discutam detalii despre viata, despre vietile noastre, fara sa ne dam seama ne apropiam din ce in ce mai mult unul de celalalt. Seara, tarziu, m-ai condus, din nou, la gara. Sa poti tu dormi linistita. Cand sa ma sui in tren, te-am pupat pe obraz. Iar tu mi-ai spus ca asa e specific nemtilor, dar cand doua persoane apropiate se despart, ele se saruta, pentru a-si da motiv sa se revada. Si ai facut-o.

Cat a fost Oktoberfest-ul, aproape zi de zi ne vedeam. Chiar si dupa, ne faceam timp sa iesim, sa ne plimbam, sa povestim. Ne intrebau amici sau prieteni, ori colegi de-ai mei, daca suntem impreuna, dar negam mereu asta. Chiar daca ne cunosteam multe secrete, detalii despre vietile noastre, chiar daca petreceam mult timp impreuna, niciodata n-am incercat sa fim un cuplu. Sau poate eram, dar ne pacaleam noi ca suntem doar prieteni. Am tinut-o asa aproape patru luni, pana ce te-ai mutat din Munchen. Ne vedeam mai rar, dar eram mereu aproape, ne vorbeam, ne sfatuiam. Pana cand amandoi am luat-o pe drumuri diferite.

Tu ma certai si-ncercai sa ma convingi ca fata ce-mi furase inima nu ma va duce pe un drum bun, incercai sa ma convingi sa nu mai fiu asa naiv si ca basmele cu printese si printi nu exista. Eu te certam si-ncercam sa te conving ca baiatul ce-ti furase inima nu e de tine, ca e prea gelos, prea posesiv, prea rece. Desi ne implicam, in continuare, in vietile private, niciunul n-a ascultat de celalalt. Iar asta ne-a rupt pentru o perioada buna de timp, ne-a indepartat, ne-a transformat in doi straini. Tu in septembrie, eu in octombrie, amandoi ne-am despartit de iubitii si iubitele ce le aveam. Tu n-ai mai vrut sa auzi de el, eu luptam pentru ea. Am revenit iar unul langa celalalt, de data asta in mod diferit.

Imi dau seama acum ca, desi nu avem un trecut indelungat, as putea povesti ore-n sir despre tot felul de intamplari, ca as putea scrie carti intregi cu amintirile noastre. Destul despre noi… Cum imi amintesc eu de tine…

Chiar daca si tu aveai ciudateniile tale, cred ca e in codul genetic la voi, erai total diferita fata de restul germanilor pe care-i cunosc. In primul rand erai calda, chiar foarte calda, nu aveai acel suflet rece de care se tot vorbeste. Erai nebuna mai mereu si cu un chef de viata ce nu-l vezi la multi oameni. N-ai fi fost in stare sa stai locului, fara sa faci vreo tampenie, mai mult de 5 minute. Mereu iti umblau ochii-n cap dupa ceva de facut, ca la un copil de 6 ani. Iti placea sa petreci si-o faceai de parc-ar fi fost ultima zi din viata ta. Cu toate astea, erai o fata cuminte, nu te aventurai aiurea. Dar, totusi, iti placea la nebunie sa-i tachinezi pe barbati. Erai putin sadica, ti-o tot spuneam.

Ca si pe alti prieteni sau amici, si pe tine te-am invatat vreo doua-trei injuraturi in romana. Cel mai tare-ti placea „pizda ma-tii” si-mi erai foarte simpatica atunci cand o spuneai. Nu stiu de ce, tie si lu’ Victor, v-a placut atat de mult injuratura asta. Imi erai foarte simpatica si cand te chinuiai sa traduci cate o postare de-a mea de pe Facebook, dupa care te certai cu mine de parca eu eram vinovat ca pana si Google e praf la germana, iar tu nu intelegeai mai nimic. Te-ai straduit, mai ales cand eram eu la scoala, sa ma inveti putina germana. Te-ai lasat pagubasa, ti se zburlea parul in cap de nervi. Tin minte ca ai aruncat o data cu cartile dupa mine, in Englischer Garten. Cred ca de atunci am devenit „prostul tau”.

Nu le aveai cu romantismul, cu povestile siropoase de dragoste, dar credeai in oameni, credeai in relatiile frumoase, credeai in iubire. M-ai certat de cateva ori, incercand sa ma „convertesti”, pana cand am stabilit ca o anumita persoana e subiect tabu. Erai extrem de dulce atunci cand ma certai, plina de draci. Dar niciodata nu te tinea mai mult de o ora, maxim. Ca „impacare” imi trimiteai niste mesaje atat de zapacite, ca n-aveam cum sa nu rad la ele. Iti placea sa ai grija de mine, mai ales cand exageram eu cu bautul, si mereu radeai de cat de prost sunt. Dar nu inteleg de unde aveai atata rabdare sa ma asculti, mereu si mereu, mai ales ca spuneam cam aceleasi lucruri, aveam aceleasi suparari.

Ca un bun prieten ce mi-ai fost, erai oricand dispusa sa lasi orice pentru a ma asculta. Tin minte ca erai o data la o intalnire amoroasa, cand ti-am dat eu mesaj ca vreau sa vorbim. M-ai sunat dupa 5 minute si am vorbit cateva ore… De fapt, eu vorbeam, tu doar imi ascultai ofurile. Nu cred c-a fost macar o data sa-mi spui ca nu poti sa-mi fi alaturi. Iar asta ma macina cumplit pe interior. De ce nu ai putut sa fii si indisponibila?! Macar o data. Singura data cand ar fi contat. Sa ai altceva de facut, sa fii plecata in lume, sa… ceva, orice. Dar sa nu spui „da, prostule, vin la tine”. Probabil m-as fi suparat pe moment, probabil ne-am fi certat pe moment. Dar nu as mai fi scris aceste randuri.

Azi a fost o zi deosebit de frumoasa, cu peste 30 de grade. Lumea a iesit la aer, la o inghetata, fetele si-au scos celulita la soare. O zi ce ti-ar fi placut. Am fost in locul in care ne-am vazut ultima data. Cu toate ca e perfect curatata zona, urmele mai exista. Mi-am dat seama ca, chiar daca stiu atatea despre tine, nu stiu daca-ti placeau florile sau ce floare anume iubeai. Am cules, totusi, niste flori pe drum, am tras teapa pentru ca nu aveam marunt, m-am asezat pe camp si… am vorbit cu tine. Vreo doua ore, cred. Cativa trecatori au incetinit si se uitau mai lung, probabil credeau ca-s nebun. Poate si sunt deja… Nu pot constientiza, nu pot accepta realitatea. Pur si simplu nu pot.

De ce asa?! De ce in modul asta?! De ce tu?! De ce cand mai aveai o viata intreaga in fata ta?! Nimeni nu-si poate explica ce s-a intamplat. Politia are o teorie, pompierii au o alta teorie. Dar niciuna nu poate explica cum s-a ajuns aici. Noapte de noapte, in ultimele 6 zile, te-am visat. Vise frumoase. Dar, toate se terminau la fel. Imaginea ce-o am in cap ma bantuie. O imagine ce m-a ravasit complet, ce m-a schimbat foarte mult. O imagine si un gest peste care nu voi putea trece vreodata. Nu meritai asta. Nu ai facut nimanui rau, nu ai fost o persoana rea. Ai fost, din nou, alaturi de „prostul tau”, iar asta a schimbat tot.

Mai exista oameni ce m-au ajutat, ce mi-au fost aproape, ce-au facut lucruri marete pentru pentru mine. Ei ma cunosteau de zeci de ani, sau poate chiar de o viata. Tu ma cunosteai de nici doi ani. Tocmai de asta ceea ce ai facut tu mi se pare sacrificiul suprem. Unii spuneau ca ma vor suna, chiar daca nu aveau de gand, spuneau ca sunt langa mine, cand erau departe, ma faceau sa cred ca le pasa, chiar daca erau indiferenti. Tu ai dat totul… Si ma simt mai mult decat vinovat pentru asta. In ultimii 10 ani am mai pierdut 3 persoane dragi, apropiate, din familie. Dar niciodata nu m-am simtit asa. Nu in modul asta trebuia sa se termine…

Imi voi aminti mereu de tine, asa cum erai… Vesela, zapacita, vorbeai nonstop. Imi voi aminti cum ma pocneai atunci cand te chinuiam, te gadilam, mai ales in public. Imi voi aminti cu placere iesirile noastre in natura si toate tampeniile ce le-am facut. Voi pretui fiecare clipa petrecuta cu tine, voi pretui fiecare gest pe care l-ai facut pentru mine. Voi pastra sfant locul nostru special, unde ne placea sa ne retragem. Te voi purta mereu in suflet, intr-un loc special. Ma bucur ca n-am incercat niciodata sa fim un cuplu cu adevarat, pentru ca nu-s sigur c-am fi trait atatea momente frumoase. Ai fost un adevarat prieten… iar asta n-o voi uita niciodata!

Pe mana ta dreapta aveai tatuat citatul ce-ti placea cel mai mult, ce mereu spuneai ca te reprezinta… Intr-un mod foarte ciudat, il simt acum de parc-ar fi din mine…

Forever together and never apart, maybe by distance but never by heart!

Nu stiu daca Raiul e locul potrivit, nu ca n-ai merita, dar sigur n-ai avea voie acolo cu bere, tequila sau altele. Iti promit ca voi face absolut tot ce-mi sta in puteri, poate chiar si mai mult, si voi fi alaturi de tine pe ultimul drum. Iar dupa… candva, ne vom revedea, cu siguranta. Odihneste-te in pace!

Adio, suflet bun! Nu voi mai fi la fel niciodata!

Pentru o perioada mai lunga, sau poate chiar pentru totdeauna, acest articol va reprezenta ultima mea aberatie pe blog. Aceste randuri vor ramane ca un omagiu pentru una dintre cele mai deosebite persoane pe care-am avut sansa sa le cunosc.

Adio, suflet bun! Nu voi mai fi la fel niciodata!

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.