Amintiri de prin tinerete #4

Dis de dimineata, can’ am reusit sa ma trezesc, aveam chestia asta-n cap. O amintire simpatica, sau un soi de lectie traita pe pielea mea, de pe vremea can’ aveam 24 de ani. Pe acolo…

Prima mea relatie serioasa, ce incepuse can’ aveam 16 ani, a avut de toate. Intinzandu-se pe parcursu’ a 13 ani, am trait si bune dar si rele. Nu am de zis nimic rau despre relatia in sine, sau despre fosta mea iubita. Un singur aspect nu mi-a placut, ba chiar era deranjant, din foarte multe puncte de vedere. Gelozia. Motivata sau nu, fosta mea iubita era extrem de geloasa. Si, pe langa multe certuri inutile, gelozia ei ma impingea sa nu fiu mereu corect cu ea, ceea ce nu era chiar simplu.

Pe la final’ de 2003 se deschisese un bar, chiar langa zona in care ne petreceam, eu si cativa prieteni buni, vremea. Era prin iarna. Inca de la inceputuri am devenit clienti fideli. Eram deja de-ai casei, stateam acolo aproape noapte de noapte, uneori chiar pana se lumina de ziua. Ne cunosteam cu toata lumea, barmani, barmanite, patroni. Nu faceam prostii acolo, doar pierdeam vremea la povesti, la caterinca, la o bere, la un gin. Exasperam, uneori, barmanii, ca nu ne dadeam dusi, dar nu se suparau niciodata. Multe amintiri frumoase, momente frumoase au fost create in barul ala.

Pentru a evita orice discutii fara rost, sau chiar certuri, normal ca iubita mea nu stia ca-s cel mai fidel client al barului respectiv. Daca ma gandesc bine, nici nu cred c-am mers cu ea acolo. Pentru ca viata mea sa ramana usoara, discutasem, in prealabil, cu barmanii si le-am spus ca daca vreodata voi veni insotit de o tipa si le fac un semn discret, sa se poarte ca si cum nu ne-am cunoaste. Trebuia sa ma protejez cumva, nu?!

Era vara, in 2004. Aveam ceva treaba prin oras cu unchi-miu. Iubita mea a vrut sa vina cu noi. A venit, nu era nicio problema, doar n-o duceam in carca. Dupa ce ne-am terminat treburile, fiind chiar in apropierea barului de care spuneam, unchi-miu ma loveste c-o dorinta… Sa-l duc la baru’ ala ce-mi place mie, sa bem o cafea. Normal ca ochii iubitei mele se facusera imensi si-mi studia reactiile. Foarte calm si stapan pe mine, ca sa nu dau de banuit, am luat-o spre bar.

Parchez masina, ne ducem spre bar, intram… Nu era decat patroana, baru’ tocma’ se deschisese. Imi spun ca n-am de ce sa-mi fac griji, ca doar n-am asa mare tovarasie cu patroana si sigur nu ma da de gol. Salut, ea ne saluta zambitor. Ne asezam la o masa, se impartasesc pareri despre cum arata barul, mai un zambet… Eu eram la microscop, fiecare miscare, fiecare gest, fiecare vorba imi era foarte atent monitorizata si analizata. Dar inca eram in siguranta, nimic rau nu se intamplase, secretu’ era inca bine ascuns.

Cu un zambet amical, patroana ia doua meniuri de pe bar si se indreapta spre masa noastra. Deja nu ma mai simteam chiar atat de stapan pe situatie. Si nici nu puteam face vreun semn, gest, sau orice altceva, pentru ca… Da’ v-am zis deja, eram urmarit. Ajunge la masa noastra, intinde meniurile catre iubita si unchiul meu, dupa care se uita la mine si, zambind, imi spune „Tie-ti aduc ca deobicei, Honey, nu?!”… Deja simteam cum ma taie privirea iubitei. Stiam c-am pus-o, acum mai urma sa vad cat de tare. Imi imaginez ce fata aveam in momentele alea si nu pot sa nu rad de mine.

A inceput seria intrebarilor, ca de ce, ca pentru cum. Am raspuns la toate, am incercat sa-i explic ca exact de asta am tinut secret ca merg in barul ala, ca sa nu ajung la interogatoriu. Normal ca orice spuneam era intors impotriva mea, era si logic. Luasem pozitia ghiocelului si-mi acceptasem soarta. Era pretu’ pe care-l plateam pentru ca n-am fost sincer si nu aveam cum sa ripostez. Puteam doar incerca sa n-o incasez prea tare, sa mai diminuez din nervi, din gravitatea situatiei. Cam complicat sa faci asa ceva cu o persoana extrem de geloasa si niciodata nu poti spune ca ai destul antrenament.

Lucrurile s-au rezolvat chiar in aceeasi zi, totu’ reintrase in normal. Pentru o perioada, am mai mers prin barul ala, dar mai rar. De cateva ori am mers chiar cu iubita, sa se asigure ca nu era un cuibusor de nebunii. Lectia deja o primisem. Oricat te-ai chinui sa ascunzi ceva, adevarul iese cam tot timpu’ la iveala. Iar uneori te ia complet pe nepregatite si nu mai ai cum sa reactionezi. Imi aduc aminte ca unchi-miu, saracu’, isi facea mustrari de constiinta pentru c-a vrut sa mearga acolo. Dar nu avea de ce, l-am si linistit. Asa a fost sa fie, nu era vina lui. Eu fusesem prostu’, eu trebuia sa platesc.

Bafta! Ma duc sa-ncalzesc niste ghiata. Ma doare capu’ si un deget.

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.