De pe drum adunate si-ntre oameni aruncate

Nu-s nici pietre, nici grenade. Ci doar cateva impresii, adunate in cei peste 6000 de kilometri facuti pe sosele in ultima vacanta. Unele interesante, altele aberante, niciuna educativa. E si cu beep-uri, doar soferi suntem.

Mah, sa fie clar, nu-s sofer de duminica, nu-s sofer speriat de reguli si interdictii, nu-s sofer kamikaze. Sunt genu’ ala ce se grabeste mereu, da’ cu cap, fara sa-si faca griji de limite. N-are rost sa spun ce tampenii fac, ca-s multe si-ar fi exact ca si cum m-as prezenta in fata unui judecator si sa ma autodenunt. Inchisoare pe viata! Cert e ca la nici 7 zile de cand am luat permisul de conducere, deh, aveam 18 ani, niste politisti din Constanta au vrut sa-l anuleze direct. Iar dupa vreo 3 ani, la finalul unui drum Suceava – Vatra Dornei, un sofer foarte experimentat, cu zeci de ani petrecuti pe sosele, m-a intrebat daca exista vreo regula de circulatie pe care s-o respect. Da, circul pe dreapta. Da’ nici aia mereu. Genu’ ala sunt, ai inteles?!

Eu-s berbec, da’ ma dispera soferii ce conduc ca oile. Genu’ ala de sofer ce nu are capacitatea sa vada in perspectiva, sa-si puna neuronu’ la contributie, sa realizeze faptu’ ca fiecare gest al sau poate produce o nebunie. De exemplu, mergeam in spatele unei coloane de trei masini. Can’ m-am plictisit de ele, m-am lansat sa-i depasesc. Aflat deja in dreptul ultimei masini, ma trezesc ca prima vireaza brusc la stanga, intrind pe un drum de tara. Bah, hapciupaliticule! Datoria ta, cat timp nu te afli intr-o intersectie semnalizata, e sa te asiguri daca din spatele tau nu vine nimic, nu numai din fata. Daca eu aveam pe unu’ fix in curu’ meu, ce rahat faceam?! Franam brusc, sa te evit pe tine, iar buhaiu’ din spate ma arunca in sant, sau in cel de langa mine, sau… fix in tine. Si-am mai vazut exact aceeasi faza la inca trei bizoni.

Ma dispera si cei care merg ca mortii, incurcand tot traficu’. Ok, poate esti incepator, poate esti turist, poate esti beat sau poate-ti este rau. Da’ ajuta-ma sa te depasesc, nu ma incurca. Nu-mi merge cu 70 la ora in afara localitatii, tinand masina langa axu’ drumului. Trage-o drac’ mai pe dreapta, sa te poata depasi nefericitii din spatele tau. Nu-i nimeni obligat sa conduca ca mine, mergand cu 50 de kilometri in plus peste limita de viteza, evitand suspendarea permisului. Da’ nici ca melcu’ pe drum drept, in afara localitatilor, adunand cateva zeci de masini in spate. Incearca sa privesti lucrurile in ansamblu, ca poate si tu te vei grabi candva si-ti vei suge degetele de nervi ca esti blocat intr-o coloana a carei lider e o oaie bleaga.

Contrar opiniei tale, faptu’ ca ai o masina de peste 40.000 EUR nu te face regele soselelor, nu-ti confera o prioritate speciala, nu te face invincibil. Iar daca tot vrei sa arati ca „ai masina” si „stii s-o gonesti”, fa-o asumat, mergi pana la capat. Altfel, care-i rostu’ sa ma depasesti ca-n Fast ‘n’ Furious si sa te gasesc dupa cativa kilometri mergand cu 82 la ora, in spatele unei masini de politie?! Ahh, nu stiai ca limita e de 100?! Priveste-ma cum te depasesc cu 120 la ora, cu un banal Peugeot, fara sa ma traga nimeni pe dreapta. Da’ cel mai mult ma amuza aia care se baga in depasiri riscante, merg intr-un pe principiu’ „masina ma salveaza”, se duc mai ceva ca Fittipaldi, da’ la intrarea in primu’ oras ma pozitionez langa el la semafor. Cu acelasi banal Peugeot. Ehh, pana unde-ai ajuns?!

Incep si drumurile noastre sa arate bine, sa-ti ofere mai multa siguranta, sa fie marcate corespunzator (exceptand judetul Neamt, in continuare), dar pacat ca-s pline de inconstienti. Si mereu ma intreb ce-o fi in mintea parintilor ce ofera copiilor masini puternice, sau extrem de puternice. Nu se gandesc, macar putin, la riscuri?! Nu se gandesc ca-i ca si cum le-ar da un pistol incarcat sa se joace?! Se pare ca nu. Si-i plin de soferi neexperimentati pe drumuri, soferi ce nu stiu cand sa depaseasca, cum sa abordeze un viraj, cum sa reactioneze cand un cretin de pe contrasens se baga aiurea in depasire. Au mai disparut si din copacii de pe marginea drumului, deci macar au o sansa. In schimb, au aparut prea multe echipaje de politie, prea multe radare.

In Romania, ca si in Ungaria, garda e in stare sa se bage cu radaru’ si-n tufe, pe aratura, in casa omului. Stiu, multi imi vor spune ca asa-i si-n Germania, Austria, Spania ori Franta. Nu contest. Dar acolo actiunile de prevenire sunt chiar de prevenire, nu de incasare a banilor. Asta-i de anu’ trecut, da’ merge aberata si acuma. In Ungaria, pe autostrada, apare semnalizare de restrictie a vitezei si de drum in lucru. De la 130 se trece la 100, la 80, la 50. La capat, doua masini de politie si foarte multi soferi opriti. Nu era niciun santier, ci doar radaru’ ce sa incurce traficul. Daca lasau libera portiunea de autostrada s-ar fi circulat normal, cu 140-150, fara ambuteiaje, fara timpi morti, fara nervi. Asa… se mergea ca la prohod.

Il aveam pe unu’ in spate, pe drumurile noastre autohtone. Eu mergeam cu vreo 140. El insista sa ma depaseasca. Il las, doar nu tin mortis sa fiu mereu primul. Dupa ce ma depaseste, incepe sa incetineasca, pana ajunge la vreo 105-110. Stau in spatele lui, pret de 2-3 kilometri. Ma deranja, asa ca-l depasesc. Ajung iar la 140-150, vine zapacitu’ si ma depaseste. Il las, din nou. Aceeasi poveste, dupa ce ma depaseste incepe sa incetineasca, pana ajungem iar la 100. Hop si eu, din nou. Il depasesc, imi vad de drum, ma trezesc iar depasit. Iar la 100. Mah, pai sa nu-ti bagi pula?! Ai contract cu politia, ai vreo actiune undercover?! Daca ma depasesti, du-te in treaba ta, dar nu-mi incurca mie ritmu’ de mers. Normal ca l-am depasit, m-am dus pe la 160 mizand ca nu va avea sange sa se tina de mine, iar dupa vreo 10 kilometri am revenit in ritmu’ meu.

In Romania, foarte multi soferi n-au nici cea mai vaga idee despre ce inseamna un sens giratoriu. Da’ ca-n Brasov n-am mai intalnit nicaieri. Acolo-i o adevarata aventura sa treci prin giratoriu, iar daca nu esti stapan pe tine chiar risti sa iesi cu masina cel putin zgariata. Ala de pe banda a treia iti taie calea sa iasa din sensul giratoriu, ala de pe prima banda se avanta cu tupeu si nu-ti da prioritate sa iesi din sens, chiar daca el ramane in sens si va iesi la a treia. E ca-ntr-un roller coaster si tre’ sa fii atent in toate directiile. Daca ai nevoie de senzatii tari sau andrenalina, iti recomand sa faci vreo cateva sensuri in Brasov. Garantat imi vei multumi.

Dar cel mai mult si mai mult ii iubesc pe aia ce-s „lipiti” pe banda a doua. Indiferent de cum merge sau in ce parte o va lua la urmatoarea intersectie, el ramane pe banda a doua. In Suceava, de exemplu, intr-o intersectie exista patru benzi. Prima e doar pentru viraj dreapta, a doua si a treia pentru inainte, a patra pentru viraj stanga. Cu 25 de metri inainte de intersectia respectiva este intrarea in parcarea unui hotel. Intrare des folosita de cei ce intra pe strada asta mare, venind de pe o straduta mai micuta de unde nu poti merge decat inainte, si prefera sa „intoarca” prin parcarea hotelului. Intr-o zi am vrut sa efectuez si eu aceasta manevra, dar nu puteam pentru ca absolut toti soferii erau pe banda a treia, pe o portiune de 150-200 de metri. Pe banda a doua nu era nicio masina. Asa c-am blocat circulatia si-am asteptat sa se faca verde, pentru a merge pe drumul meu. Eu-s mai berbec decat oile.

Blocatul intersectiilor mi se pare sport national. Degeaba vede melteanu’ ca are rosu la semafor, el alege sa se „lipeasca” de masina din fata, blocand o anume intersectie aflata la vreo cativa metri de semafor, doar sa nu piarda locul. Zici ca-i ca pe vremea lu’ Ceausesc, can’ se statea la coada pentru butelii. Nu ai cum sa-i explici, si, crede-ma, am incercat cu unii, melteanului ca nu-i bine ce face, ca dac-ar lasa spatiu fata de masina din fata as putea sa ies si eu din intersectie, sa ma duc in lumea mea, sa se fluidizeze traficul. El se uita tamp la mine sau, eventual, ma si injura si zice ca-s nesimtit. Eu, pentru ca am numere straine si, in mentalitatea lui, faptul ca vreau sa ies dintr-o banala intersectie denota snobism.

Ar mai fi multe de povestit, poate alta data. La final, ca sa-mi sara lumea in cap si s-o supar pe maica-mea, ma voi lua de unguri. Da’ nu aia din Ungaria, ci aia din Romania. Sa te simti strain in propria-ti tara e un sentiment de foarte mare rahat. Si am multi prieteni unguri, cu care ma inteleg de minune. Da’ simt ca iau foc, ca explodez, cand trec prin Covasna, Harghita, chiar si prin Mures. De ce?! Marea majoritate a semnelor, si nu ma refer neaparat la cele rutiere, sunt in ungureste. Daca ti-e foame si nu stii maghiara, ai pus-o. De unde mortii ma-sii sa intelegi ca treci pe langa un restaurant?! Sau un muzeu, de exemplu?! Cum e in Corunt, unde e muzeul ceramicii, localitate renumita pentru produsele ceramice. Nu intelegi pe langa ce treci, pana nu ai trecut deja. Iar daca e sa cer indicatii… oricum esti pe cont propriu, ca ti se vorbeste maghiara. In Romania!

Bafta! Drumuri bune sa aveti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.