EA si EL sunt singurii care conteaza

O relatie amoroasa este formata din doi oameni: EA si EL. Ei sunt responsabili de viitorul lor, nu altcineva. Doar de ei depinde ce fel de lacrimi vor curge, de fericire sau de durere. Restul sunt doar picaturi de ploaie.

In viata suntem mereu inconjurati de familie, de prieteni, de colegi. Fiecare om din viata noastra gandeste intr-un fel, vede intr-un fel. Fiecare om are o perspectiva asupra vietii, are un caracter unic. Fiecare om are visele sale spre care tinde, pentru care lupta de-a lungu’ vietii. Ascultam sau cerem sfaturile familiei, ale prietenilor, ne adapostim in bratele lor atunci cand avem nevoie de cineva care sa ne asculte. Dar…

Sa lasi pe cineva sa intervina in relatia ta nu este sanatos. Din exterior mereu se vede totul altfel. Uneori bine, uneori rau. O a treia persoana, indiferent de cine este ea, nu are ce cauta intre EA si EL, fara sa stie absolut toate detaliile, fara sa stie ambele povesti, fara sa stie atat binele cat si raul. O a treia persoana nu este capabila sa simta ce simt EI DOI, poate doar sa-si imagineze. Sa judeci o persoana, mai ales cand nu o cunosti indeajuns de bine, este extrem de simplu. Sa faci rau este si mai simplu. Cel mai complicat este sa lupti pentru binele cuiva. Iar aici, multa lume se impiedica.

In fata altarului sunt doar EI DOI, in fata lui Dumnezeu doar EI DOI isi jura dragostea eterna. Restul, nasii, invitatii, sunt doar martorii evenimentului, cei care se bucura de consumarea relatiei lor. Tot EI DOI se iau in brate seara la culcare, tot EI DOI se saruta dimineata cand se trezesc. EA si EL, pas cu pas, paveaza drumul pe care au pornit. Si la bine, dar si la rau, EI DOI decid ce vor face mai departe. Chiar si atunci cand ajung la divergente majore, daca mai vor sa salveze relatia, EI DOI, impreuna, stau de vorba cu un specialist. Pentru ca e nevoie de doi, de EI DOI.

Stiu multe exemple de relatii sau casnicii destramate pentru ca protagonistii au lasat o a treia persoana sa intervina. Cunosc multe situatii in care se ajungea la certuri cumplite, ce lasau urme adanci in urma, doar pentru ca EA sau EL, orbiti de suparare sau nervi, scoteau la iveala doar raul din relatia lor, accentuandu-l, atunci cand, la nevoie, apelau la o a treia persoana pentru consiliere, pentru sfaturi. Si asta in lipsa partenerului, privadu-l de dreptul sau de a-si spune si partea sa de poveste. Iar de cele mai multe ori se ajungea la regrete, pentru ca lasi, cu voia ta, o persoana ce nu cunoaste totul sa rupa ceea ce tu ai incercat sa cladesti.

Pana la 16 ani avusesem 3 relatii putin mai serioase, ce au tinut pret de cateva luni fiecare. La 16 ani aveam sa pasesc intr-o lume complet noua, alaturi de persoana ce-o alesesem sa-mi fie partenera pentru prima relatie cu adevarat serioasa. Eram complet diferiti, nu aveam absolut nimic in comun, decat sentimentele. Ce-mi placea mie, detesta ea, ce-i placea ei, detestam eu. Ne ambitionasem, impotriva tuturor sanselor, sa vedem ce poate iesi din povestea noastra, contrar „pariurilor” ce se faceau, sau sfaturilor ce le primeam amandoi, de la prieteni sau familie. Ne ambitionasem sa creem NOI DOI niste legaturi, niste puncte in comun, daca ele n-au existat de la inceput.

La 18 ani, cand deja eram intr-a XII-a, maica-mea a intervenit intre noi. Leoaica fiind, crezand ca puiul ei este in pericol, ca iubita mea ma strica, cum se spune, a facut tot ce-a putut pentru a ne desparti. Se ambitionase sa ne desparta, indiferent prin ce mijloace. Nu intru in detalii, nu exemplific, dar chiar a facut totul, unele lucruri de care n-as fi crezut niciodata c-ar fi capabila. Lucruri ce-au facut ca eu sa ma rup de mama mea, sa am dusmanie vreo 2 ani pe ea. Dar la relatia mea nu am renuntat, oricat de greu ne-a fost. Dimpotriva, ne apropiase atat de mult incat am fost in stare sa ramanem impreuna 13 ani de zile. Planul esuase complet.

Nu o contest pe mama mea, nici acum si nici altadata. Probabil asa a considerat ea, la momentul respectiv, c-ar fi bine pentru mine. Ce e dureros, oarecum, e faptul ca ea a aflat abia acum o luna, de Craciun, ca iubita mea nu incerca sa ma strice, ci se chinuia sa ma repare. O stiu pe mama mea si, chiar dac-au trecut vreo 18 ani de atunci, sunt sigur ca acum are remuscari. Intervenise intre noi, se crease o situatie mai mult decat ostila, s-au spus vorbe, s-au spus rautati, iar toate astea pentru nimic. Mama mea nu stia toata povestea, stia doar ce vedea ea. Si, cum se-ntampla deobicei, stia total gresit, chiar daca unele lucruri le stia de la mine.

Putea sa-mi fie mai bine in cazu’ in care eu ma desparteam atunci de iubita mea?! N-am de unde sa stiu. Posibil sa-mi fi fost mai bine, posibil sa-mi fi fost mai rau. Doar Dumnezeu poate stii asta. Ce stiu eu cu siguranta e faptu’ ca nu regret nici macar 1 secunda din relatia respectiva, dar as fi regretat enorm daca ma desparteam. Nu-mi pare rau c-am ales sa raman alaturi de iubita mea. Nu ne-a fost rau impreuna, asta-i clar. Daca ne era rau nu ajungeam sa fim impreuna atata timp. Ca s-a terminat, totusi, da. Probabil atunci s-a stins flacara dintre noi, n-am mai stiut s-o tinem aprinsa.

Exista vorba aia, „Eu stiu ce-i cel mai bine pentru tine”. E atat de eronata… Nimeni, dar absolut nimeni, nici parinte, nici frate, nici prieten, nu poate stii mai bine decat EA sau EL. Doar EI DOI stiu, doar EI DOI simt, doar EI DOI au toate detaliile. Iar vorba asta iti este spusa, de cele mai multe ori, de parinti. Pentru ca ei stiu tot. Gresit. Da, au o experienta! Da, pot da sfaturi! Da, pot sa-mi deschida ochii atunci cand vad ca fac ceva cu adevarat gresit! Dar ei nu stiu nimic. Nu stiu ce simte EA, nu stiu ce simte EL, nu stiu ce-si doresc ei, cum se inteleg ei, cum se completeaza, sau chiar cum se cearta. Pot doar sa-si imagineze. Iar daca ei au avut parte de experiente nefericite de-a lungu’ vietii, nu inseamna ca si copiii lor vor urma acelasi drum. Fiecare dintre noi are drumul sau, are destinul sau.

Sunt unii parinti ce fac o greseala enorma, atunci cand isi obliga copiii sa urmeze carierele lor, sau cariere ce le-au visat dar nu le-au putut dobandi, ori le baga pe gat persoana alaturi de care sa-si traiasca viata. EA sau EL sunt singurii indreptatiti sa aleaga asta, pentru ca ei doi traiesc toata viata cu alegerea facuta. Parintii, fratii, prietenii, au vietile lor. Au trait, sau traiesc, vietile si visele lor. Acum e dreptul EI sau a LUI sa o faca. Sa-si traiasca viata proprie, sa-si urmeze visele proprii, nu pe ale altora. E dreptul lor sa simta viata, pentru ca ei sunt responsabili de ea, nu altcineva. Si nu sunt obligati sa traiasca pentru altcineva, decat pentru EI. Nu parintele merge zi de zi la jobul ales pentru copil, nu parintele se vede zi de zi cu persoana aleasa pentru copil.

Intr-o societate in care e greu sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca pentru ce esti, nu pentru ce detii sau pentru corpul tau foarte atent lucrat, e foarte simplu sa strici acea legatura. Asta nu se mai cheama ajutor, atunci cand vezi cum copilul tau, prietenul tau, sufera doar pentru ca tu vrei altceva pentru el, doar pentru ca „tu stii ce-i cel mai bine”. Nu stii, doar asa vrei tu. Cel ce stie, cu adevarat, e chiar persoana pe care-o privezi de la fericire, pe care-o vezi inlacrimata si suferind, iar tu-i spui doar „lasa, ca va fi bine”, pe care incerci s-o convingi ca tu detii toate raspunsurile. Nu, nu mai e ajutor, nu mai e dovada ca-i vrei binele, ci, dimpotriva, ii faci mai mult rau. Las-o pe ea sa caute binele, tu nu fa altceva decat sa te bucuri pentru fericirea ei.

Vrei sa fii un parinte sau un prieten bun?! Fii langa EA sau langa EL atunci cand au nevoie, pregateste-te sa-i imbratisezi cand au nevoie, ofera-le un sfat cand au nevoie, sau doar asculta-i cand au nevoie. Indruma-i daca vezi ca sufera si ca nu reusesc sa iasa dintr-un vartej daunator. Dar sub nicio forma nu le impune ce sa faca. Esti responsabil doar pentru viata ta, poti controla doar ce se intampla in viata ta. De ce sa le rapesti acest drept?! Nu interveni nici macar atunci cand EA vine plangand acasa, pentru ca s-a certat cu EL. Oricum, la suparare, printre lacrimi, va spune lucruri de rau. Certurile in cuplu sunt inevitabile, ba chiar necesare. Nu-i rapi viata, nu ai acest drept!

De un lucru sunt foarte sigur… Absolut niciodata nu vei stii mai bine decat EI DOI, chiar daca traiesti cu impresia asta. Nici macar consilierii matrimoniali nu stiu, ei doar incearca sa recreeze legaturile, sa gaseasca problemele, dar tot EI DOI sunt cei ce stiu ce este mai bine pentru ei. Sunt vietile, sentimentele, fericirile, supararile si visele lor. Fa sa fie DOAR a lor. Sa-si asculte inimile si sa mearga pe drumul ales de ei. Pentru ca, EA si EL sunt singurii care conteaza!

Articolul a fost scris, initial, in iulie 2015. Ideea originala s-a pastrat, doar c-a fost remodelat, pentru a elimina partea personala.

Bafta! Sa fiti iubiti!

About Honey