„Ingerul tau te vrea aici, inca mai ai treaba printre noi”

Da, mama, scriu… Scriu din suflet! Poate chiar mai puternic decat am facut-o vreodata, pentru ca m-am descarcat, m-am incarcat, m-am deconectat. Pentru ca sunt in vacanta si ma bucur de micile placeri ale vietii. Si-s atat de multe…

In 99% din aberatiile mele am scris din suflet, am scris despre ce cred, ce simt, ce gandesc, ce doresc. Si doar din ce am experimentat, trait, simtit. De cele mai multe ori aveam neuronu’ incetosat de emotii sau sentimente si nu prea reuseam sa ma detasez, sa aberez la rece. Eram partinitor, cum s-ar spune. Dar, dac-am invatat ceva de la Hemingway, betivu’ ala notoriu, e ca atunci cand scrii s-o faci cat mai apasat, si doar din suflet. Din suflet scriu si acum, doar ca detasat de toti si de toate, cu zambetu’ pe buze si fericit. Practic, e vorba de un arsenal de vorbe aruncate haotic intr-un puzzle de emotii.

Cu doua-trei luni inainte de a pleca in concediu, viata avea sa-mi dea niste suturi in cur, destul de puternice. Dupa o perioada de peste un an de zile, plina de urcusuri, coborasuri, lupte de gherila, drame, deceptii si minciuni, pierdeam una dintre cele mai bune prietene ale mele, un suflet pur si frumos, lasand in urma un gol imens si foarte multa durere. In zilele ce-au urmat am fost destul de haotic, incoerent si razbunator in prezenta mea din mediul online, iar cu aceasta ocazie m-am trezit ca prieteni sau cunostinte alegeau sa fuga de mine, considerandu-ma nebun, lucru normal in aceasta societate. Cireasa de pe tortu’ minunat ce-l tineam in maini a fost tuflita de persoana careia nu i-am dorit decat tot binele din lume si pentru care am fost mereu disponibil, ce si-a dat arama pe fata si s-a dovedit a fi cea mai falsa si mai ipocrita dintre toate cunostintele mele, ce a continuat sa ma minta si sa para draguta cu mine chiar si atunci cand aveam, cu adevarat, nevoie de umarul ei. Destul de zguduit, cu momente de cadere in depresie si foarte multa oboseala, am reusit sa ma mentin pe linia de plutire.

Ce-am invatat din aceasta experienta?! „Pomana naste monstrii. In momentul in care ajuti un om, iti faci rau tie! Sa nu ajuti niciodata pe nimeni, pentru ca vei ajunge sa suferi. Atunci cand ajuti un om ai impresia ca e un om bun, care a avut o problema si are nevoie de ajutorul tau. Nu mai pune suflet, baga-ti pula!” Nu-s cuvintele mele, dar, la fel de bine, puteam sa le dau si eu in aceeasi forma, cu aceeasi determinare. M-am convins ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita si ca oamenii sunt oameni doar cat timp au nevoie de ceva de la tine. In rest, daca risti sa intorci putin spatele, sa cobori putin garda, te vor arde cu prima ocazie. Si nu se multumesc cu atat, ci te vor calca in picioare chiar si dupa ce esti deja jos, pentru o satisfactie majora, asta in timp ce vor zambi si se vor considera… oameni. Vor fi in stare sa-ti spuna orice, sa-ti promita orice, fara sa le pese de efectele vorbelor aruncate. Dupa toate astea, era necesar un concediu alaturi de cei dragi mie, pentru a-mi reincarca bateriile.

In seara cand am plecat din Germania aveam o mare apasare pe suflet si eram cuprins de stari depresive. Pe masura ce ma apropiam de casa, toate aceste stari se amplificau, iar eu le mascam cat mai frumos, pentru a nu-mi afecta familia. Ai mei nu stiau nimic despre prietena mea Sarah, despre ce se intamplase cu ea, despre ce traisem eu, despre starile mele sau, mai ales, despre momentele in care eram pe punctul de a ceda. Tot drumu’ ma gandisem cum sa le povestesc despre asta, cum sa ma descarc, pentru a-mi lua acest bolovan de pe suflet. Si nu gasisem nicio metoda usoara pentru a o face. Seara tarziu, in timp ce stateam la povesti pline de voie buna, am inceput cu „Nu exista nicio varianta simpla in care sa va zic asta, asa c-o dau direct, fix cum imi vine…” Vreo 4-5 ore, pana pe la 3 dimineata, am povestit, am plans, am ras, m-am descarcat. Am spus totu’ despre Sarah. Dupa care, am inceput sa zambesc.

Concediul la care visam cand eram inca in Germania incepea sa prinda contur. Pentru 5 saptamani, imi propusesem sa fac doar ceea ce e bun pentru sufletu’ meu, dar, in acelasi timp, sa protejez si sufletele alor mei, sa nu-i impovarez cu greutatile mele. Aveam deja o oarecare imagine asupra vacantei mele, imi imaginam anumite activitati si ma vedeam alaturi de anumiti oameni ce ma vor ajuta sa ies din nebunia ce am creat-o singurel. Chiar din prima zi, dupa ce mi-am golit sufletul de cele rele, incepusem sa ma simt bine. Dar nu ma asteptam la surprizele ce urmau sa apara, aproape necontenit. Sunt deja de doua saptamani acasa si, pana acum, zi de zi am avut parte de momente frumoase. Sa le povestesc, mai ales in ordine cronologica sau a importantei, ar fi prea dificil, asa ca voi asterne doar cateva impresii de vacanta.

In viata avem nevoie nu de acei oameni ce spun „Sunt oricand langa tine, atunci cand ai nevoie” si imediat iti intorc spatele, ci de acei oameni ce nu spun nimic dar chiar iti sunt alaturi, ce te apreciaza pentru ce esti, ce nu te judeca pentru ca ai o gandire diferita de a lor. Discutii banale, unele printre usi, cum se spune, vorbe sincere si calde, gesturi marunte, erau ingredientele perfecte pentru acea liniste sufleteasca de care aveam nevoie. Dar, peste toate, aveam nevoie sa-mi simt mama aproape, sa-mi stiu prietenii dragi alaturi. Nu-mi place sa scriu ceva bun despre mine, nu pentru c-as fi modest ci pentru ca fiecare persoana decide in ce mod vrea sa ma cunoasca. Cativa prieteni si prietene mi-au atras atentia, din nou, ca e destul de dificil pentru cineva sa ma cunoasca, iar de cele mai multe ori acea persoana ar fi tentata sa fuga de mine, nicidecum sa se apropie.

Privirea mea nu e tocmai blanda, sunt rece si distant, spun direct ce gandesc, sunt prea sincer… Cam astea-r fi obstacolele peste care trebuie sa treaca o persoana pentru a ajunge sa ma cunoasca. Imi era dor sa aud astfel de critici. Pe de alta parte, mi se lauda modul in care scriu, mi se apreciaza modul in care ma comport sau gandesc. Sa fie primit! Multa lume ma considera nebun, multi au fugit departe de mine. Nu oblig pe nimeni sa ma placa, e la latitudinea fiecaruia s-o faca. Dar pentru ca spun ce simt si gandesc, fara sa pretind a fi altcineva, nu prea mi se pare motiv de fuga. Vrei sa te mint, doar pentru a-ti imprastia hainele prin dormitor si a ajunge intre picioarele tale, o pot face foarte usor. Cu gratie divina, chiar. Te ajuta la ceva sa-ti pui speranta intr-o persoana falsa si sa crezi intr-o iluzie?! Te pot ajuta. Iti va aduce vreun beneficiu?! Garantat ca nu. Preferi un om fals, care sa-ti spuna tot ceea ce vrei sa auzi, in detrimentul celui care-ti spune adevarul, chiar daca te va durea?! Nu-s omul tau…

Chiar pe la inceputul vacantei m-am intalnit cu o prietena foarte buna si foarte apropiata mie. Am avut ceva polemici, am discutat despre viata, am povestit intamplari fericite sau nefericite, ne-am facut bine. In aceeasi zi, dar spre seara, am iesit din nou, doar ca de data asta ne-a insotit si o fosta colega de-a mea de liceu, pe care nu o mai vazusem de vreo 19 ani. Rememorarea unor momente din liceu, reamintirea unor intamplari din perioada adolescentei au reprezentat muzica pentru sufletu’ meu. Am discutat si despre societate, femei, barbati, relatii si mi-am dat seama ca nu-s singuru’ nebun din lumea asta. Peste toate, acu’ doua zile, prietena mea imi trimite un articol sa-l citesc. Eu spuneam ca femeile au coborat stacheta, mult prea mult, si ca se „vand” pe orice, iar barbatii au adoptat acest stil. Iar de aici toata nebunia din societatea moderna. Cine se multumeste cu lucruri de proasta calitate nu va afla ce inseamna calitatea. Fiecare doarme cum isi asterne si nu putem forta pe nimeni sa doarma confortabil.

Am mers prin munti cu o alta prietena apropiata. Era prima data, de la accidentul in care am pierdut-o pe Sarah, cand ieseam la drumetii cu cineva, cand ocupam locul din dreapta in masina. Sa fiu sincer, aveam mari emotii, iar in mintea mea se desfasurau multe amintiri neplacute. Am ales sa lupt cu mine, pentru noi. Plimbarea s-a dovedit a fi benefica pentru amandoi si ne-a facut bine. Atat de bine, incat vom mai iesi si-n alte locuri, mai ales ca avem multe hobby-uri comune, in special fotografia. Chiar daca ploaia ne-a stricat planurile, am reusit sa ne bucuram de lucrurile marunte. Asta conteaza cel mai mult, mai ales atunci cand esti cu moralul la pamant. Sa transformi un esec intr-un succes reprezinta totul.

Intr-o seara ne-am decis sa iesim in familie, la o bere si o maslina. Asta insemnand maica-mea, matusa-mea si bunica-mea, eu ramanand singurul barbat al familiei. Recunosc, eram speriat de asta, pentru ca intre trei femei e cam dificil sa rezisti. Si au mai venit doua, prietene de familie. Dar am ras grozav de mult, am povestit enorm de multe amintiri sau experiente placute, am avut o seara mai mult decat placuta. In acea seara ne-am hotarat sa facem o plimbare cu Mocanita, plimbare ce ne-a fost mai mult decat benefica. Am fi putut parcurge exact acelasi traseu in masini, dar efectul n-ar fi fost acelasi. Din nou, lucruri marunte ce conteaza enorm.

Eu-s foarte berbec si-o repet ori de cate ori am ocazia, atat de mandru-s de asta. Unii o considera mandrie prosteasca, altii ca pe o lauda de sine, eu o consider realitate. Cine sa ma cunoasca mai bine decat mine?! Fac mereu doar ce vreau, nu cer voie pentru nimic, imi urmez instinctele, iar principiile mele sunt de neclintit. Exceptand-o pe iubita mea, pot numara pe degetele de la o singura mana persoanele capabile sa-si impuna punctul de vedere in fata mea. Cu toate astea, exista o persoana ce ma domina doar din privire. E vorba de buna mea prietena ce mi-a fost alaturi in cele mai dificile momente, ce are grija de psihicul meu si nu-mi da voie sa cedez. In cele 14 zile de can’ sunt in Suceava, n-am apucat sa stam de vorba decat 5-10 minute, pe fuga. Dar, cel putin pentru mine, au valorat enorm. Stiu sigur ca vom avea cel putin o iesire in care sa discutam mai multe, mai in detaliu, ca ma va ajuta si ma va repune din nou pe drumul cel bun. Pana atunci, chiar daca nu-mi sta in fire sa divulg conversatii sau mesaje private, dar mai ales pentru ca titlul aberatiei ii apartine, astern o mica particica din dialogul nostru.

– Ai iubita acuma?
– Nu, fac o pauza.
– Si esti fericit?
– Da, chiar sunt.
– Nu-mi vine sa cred ca esti tu… Ma bucur. Dar cu berea cum stai?
– Stau bine, ma impac de minune cu ea.
– Dar cu… altele?!
– Sunt curat.
– Uita-te in ochii mei si spune-mi!
– Sincer! Nu mai am legatura cu alte prostii. Ultima data a fost cu o seara inainte de accident. Iar de atunci, sunt curat.
– Asta chiar e o veste buna si ma bucur. Cum te simti acum?
– Chiar bine, pot spune ca mi-am revenit complet.
– Ingerul tau te vrea aici, inca mai ai treaba printre noi.

Daca ai ajuns pana in punctul asta si te intrebi de ce ai citit intreaga mea aberatie, raspunsul e simplu… Nimeni nu te-a fortat, fost alegerea ta. Nu scriu ca Eminescu, pentru ca n-am o Veronica. Ce scriu, e din mine. Si-s sigur ca cei ce viseaza doar la croaziere prin Caraibe vor spune ca vacanta mea e de rahat. Nu-i judec, nu-i condamn. Fiecare om are telurile si visele proprii. La mine, insa, lucrurile marunte, cat mai marunte, conteaza cel mai mult. Intre o vacanta in nu stiu ce insula exclusivista si vacanta mea de pana acum, prefer ceea ce am si nu-mi doresc mai mult. „Un chip frumos va imbatrani, un corp perfect va suferi modificari, dar un suflet frumos va ramane mereu acelasi.” Putini inteleg acest lucru si multi prea multi umbla dupa lucruri „marete”. Atticus spunea ceva profund… „Imi fac griji pentru ca e ceva defect in societatea noastra. Sunt prea multi ochi tristi in atatea chipuri fericite„. Traim doar pentru aparente, pentru a impresiona pe cineva, si ne mintim nonstop ca „Viata e buna„. Dar totul depinde doar de noi, atat. Doar noi suntem responsabili pentru deciziile noastre, pentru fericirea noastra.

Urmeaza show-ul aviatic de pe Aeroportul Suceava, o drumetie pe Trans-Rarau, o noua Mocanita, o Lucina, o Brodina, alte iesiri prin natura si munti, alte revederi si iesiri cu cei mai frumosi oameni din viata mea… Pe langa astea, marea cireasa de pe dulcele tort e reprezentata de o drumetie pentru cateva zile in Brasov, orasul meu de suflet, locul in care mereu m-am simtit minunat. Peste toate nebuniile din ultima perioada, acest concediu reprezinta cea mai frumoasa parte a vietii mele de pana acum. Iar pentru cei ce nu mai incap de mine, stati linistiti. Am ales sa-mi ascund viata privata, de fapt cea sentimentala, pentru a nu va mai „deranja”, dar tot fac „prostioare”. Si, de a dracu’ si de ambitios, nu folosesc prezervativu’.

Bafta! Multumesc celor ce-mi sunt alaturi, multumesc celor ce ma incurajeaza si ma impulsioneaza sa scriu. Va doresc zile insorite ca ale mele!

Iar pentru cei care inteleg versurile…

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.