Mirajul occidentului: imigrant pentru masina, casa si nevasta

Nu ma-njurati, ca nu vreau sa scriu nimic de rau despre nimeni. Mirajul occidentului e un subiect ce poate fi privit din multe perspective. Eu o aleg pe cea amuzanta, dar ancorata-n realitate. Macar putin.

Pentru aproape 7 luni, zi de zi am fost inconjurat de imigranti. Din toate colturile lumii, de toate religiile si culturile. Oameni simpli, o mare parte dintre ei, ce si-au parasit tarile, familiile, prietenii si au venit in Germania pentru o viata mai buna. Un nou inceput. Colegii de grupa de la cursurile de integrare au fost, in mare parte, cam aceeasi. Nebun fiind, m-am integrat si-n alte grupe ori grupuri. Iar in pauze, ori dupa cursuri sau in weekend-uri, stateam de vorba despre tot felu’. Inclusiv despre tarile din care veneau unii, dar mai ales despre cum privesc ei inceputul intr-o tara straina si ce planuri au.

O colega din Kosovo, ce era si gravida, venita cu sotul ei, a pus pe picioare o patiserie. Au luat in concesiune un spatiu, au luat franciza de la un grup mare de patiserii din Germania, s-au pus pe treaba. N-am mai tinut legatura cu ea, dar din ce-am auzit afacerea-i merge chiar foarte bine, la un an de la deschiderea ei. Un coleg din Republica Dominicana, venit aici la iubita sa, s-a pus bine pe invatat limba, a urmat cursurile pana la nivelul C1. Fiind foarte pasionat de bucatarie, s-a angajat intr-un restaurant spaniol ca ajutor de bucatar si spera sa devina cat mai curand bucatar.

Un coleg din Peru, ce le stie cu dansurile, s-a dus la cursuri de samba. Initial o facuse pentru a cunoaste si alta lume, pentru a-si imbunatati germana. A fost remarcat acolo si, din ce stiu, are cursurile proprii acum. O colega din Laos, careia-i placea sa gateasca tot felu’ de nebunii in stil Master Chef, voia sa-si deschida-n Munchen, anu’ trecut, un restaurant. N-a reusit, dar a deschis un restaurant micut in Austria. Un coleg din Ungaria, ce avea o mica firma de constructii, voia sa-nvete cat mai repede germana pentru a-si deschide si aici o firma. A reusit, intr-un final.

M-as putea lungi mult cu lista de exemple. Si nu numa’ din cele pe care le-am cunoscut in timpul cursurilor. Mai stiu foarte multe cazuri. Toti imigrantii viseaza sa se stabileasca aici, sa-si gaseasca un job bun, sa-si aduca familiile, iar cei mai indrazneti viseaza sa-si deschida cate o mica afacere. Unii reusesc, altii nu. Dar ce m-as surprins e faptu’ ca n-am auzit pe niciunul sa spuna ca a venit sa stea o perioada scurta in Germania, dupa care se va intoarce in tara natala. Cam toti imigrantii cauta sa ramana aici, sa se integreze perfect in societate, sa moara aici.

Cunosc personal foarte multi romani ce au plecat in occident. Pe langa asta, mai pun si povestile sau barfele ce le-am auzit de-a lungu’ timpului. Ce ma amuza la romani, iar asta-i cam o trasatura specifica noua, e faptu’ ca viseaza la averi castigate peste noapte, dupa care se si vad intorsi in tara, unde, normal, sa-si faca ditamai casa. Si nu se-ntorc cu mana goala, ci cu masina burdusita de aparatura, haine, mobila si asa mai departe. Daca s-ar putea, in maxim 5 ani. In umila mea parere, asta-i mostenire de la Ceausescu: simtu’ proprietatii.

Nu spun ca-i rau sa gandesti asa, nu-i judec pe cei care-si doresc asta. Dar, personal, mi se pare rupt de realitate. Vorbind de o munca legala si de oameni de rand, nu de mega ingineri sau doctori, de-ar fi sa pun pe hartie si sa fac niste calcule, mi-ar da cu virgula. Trecand peste partea strict financiara, atunci cand stai o perioada lunga intr-o tara civilizata, cum e Germania, cand vezi cum functioneaza sistemu’ aici si ce face statu’ pentru tine, cand te intorci in Romania risti s-o iei cu capu’. Mi se pare un chin mult prea mare, doar pentru a avea o casa pe numele tau. Pleci la bine, pentru a te intoarce la rau.

Dar, hai sa presupunem ca ar fi un proiect viabil. Sa presupunem ca as reusi sa strang, in 5 ani, 60.000 Euro. E utopie ce zic, dar facem un scenariu frumos. De banii aia imi permit sa construiesc o casa a visurilor mele. Bifez asta pe lista mea de dorinte si merg mai departe. Casa, masina, familia nu se intretin singure. Mai sunt si sutele de taxe si impozite. Cand eu am fost rupt de Romania pentru 5 ani, care-s sansele sa gasesc un job, intr-un timp relativ scurt, ce sa-mi acopere toate cheltuielile? Aproape nule. Asa ca ajung de unde-am plecat… Sunt nevoit sa ma intorc in Germania, pentru a castiga banii ce sa plateasca facturile din tara. Trag linie si-mi dau seama ca raman imigrant, dar muncesc pentru proprietatea ce-o detin in tara.

In mare parte, primu’ lucru ce-l face romanu’ cand se angajeaza e sa-si ia masina. Fara masina e ca si cum n-ar fi. Nu comentez, nu judec. Dar visu’ asta-i face pe unii sa recurga la gesturi inexplicabile. Povesteam pe Facebook de un prieten ce-a dat de munca la doi romani, tata si fiu, iar acestia au fugit in Romania, cu banii si sculele, dupa doar o saptamana, cand s-au vazut cu masina pe numele lor. Nu s-au gandit absolut deloc la viitor. Aveau masina, aia conta. Ca au dat cu picioru’ unui job foarte bine platit, ca au creat probleme prietenului meu, ca nu vor avea cu ce sa intretina masina respectiva, nu mai conta. Presupun c-au vandut deja masina si sculele, iar acum cauta orbeste un nou job in strainatate. Da’ au avut masina…

Stiu un cuplu ce era proaspat casatorit cand au plecat in occident. Planu’ lor era sa plece pentru maxim 5 ani, sa stranga bani de apartament, sa se intoarca in Romania. Cum au ajuns in tari straine, chiar daca numai el muncea, si-au luat masina, normal. Asigurarea ii nenorocea, dar primu’ pas din visu’ lor era facut deja. Cand i-am intrebat ce vor face dupa ce se-ntorc in Romania, cum isi gasesc locuri de munca, au zis ca nu-i problema, ca oricum vor avea bani o perioada buna si-si vor deschide o afacere. Au deja mai bine de 6 ani de cand sunt plecati, au ramas doar cu masina. Mai au mult pan’ la reintoarcere. Intre timp a aparut si un bebe in viata lor, deci planu’ ala s-a cam dus de rapa.

Recent am auzit de alt cuplu, ce-au plecat in strainatate. Spera ei ca-ntr-un an de zile sa se intoarca in tara, unde sa faca nunta si sa-si ia apartament (parca). Lucreaza amandoi pe maxim 1.000 Euro pe luna, dar au deja masina. Sa presupun prin absurd ca nu ar trebui sa cheltuie nici macar 1 cent, ca nu au de mancat, de baut, de se imbracat, ori alte cheltuieli, c-ar putea economisi toti banii. Pleca de aici cu 24.000 Euro. Nunta, o vor face. Dar mai mult de garsoniera nu vad sa-si poata permite. Sa fie la parter, ca sa-si vada masina din pat. Si poate de-o punga de seminte. Isi vor da seama si ei, pe traseu, ca visu’ a fost cam rupt de realitate. Fara sa mai iau in considerare si la ce-au renuntat cand au parasit Romania.

Treaba asta cu masina e bine inradacinata la noi. Cand am mers prima data-n Romania, dupa ce ne-am stabilit aici, am trecut prin Cluj, sa stam la o cafea cu un prieten foarte bun de-al meu. Cand ne-am intalnit mi-a zis c-a fost surprins sa ne vada cu masina veche, cea cu numere romanesti, ca el se uita dupa un BMW, stiind ca-s fan al brand-ului. Nu e om rau, nu e om rupt de realitate. Dar are acelasi sange in vene, ca si mine, ca si orice alt roman. Si cam toti gandim la fel. Cel ce ajunge in tari straine, daca nu-si ia masina in primele 3 luni inseamna ca n-a realizat nimic. Degeaba a plecat din tara, daca nu se-ntoarce la volanu’ masinii sale.

Eu-s innebunit, de-a dreptu’, dupa masini. De mic copil, de la 4-5 ani, sunt asa. Can’ am facut 18 ani tremuram deja dupa permis, ce l-am si obtinut imediat. Iar de atunci, pana m-am stabilit in Germania, am avut mereu masina mea. Pe acte. Inainte sa ne mutam aici, mi-am vandut masina, pentru ca nu era foarte usor de intretinut. Si de atunci, sunt deja 5 ani, nu am mai avut masina pe numele meu. Sincer, nici nu am nevoie momentan. Ma folosesc foarte simplu de mijloacele de transport, iar daca am nevoie musai de o masina am de unde sa iau sau sa inchiriez. Cand voi avea cu adevarat nevoie de masina, o voi avea. Pana atunci de ce sa platesc aiurea pe ceva ce nu-mi este necesar?!

Ii admir, chiar daca nu-i pot intelege deloc, pe cei ce spera ca-n 5-10 ani sa stranga destui bani cat sa-si permita indeplinirea visurilor. Si le urez succes tuturor, din suflet. Fiecare om are dreptu’ sa viseze la ce vrea, sa munceasca pentru asta. Si nimeni nu e in masura sa-i judece. Cei ce-o fac, sigur pleaca de la invidie sau frustrari. Sfatu’ meu, insa, e sa se gandeasca bine la tot ce implica visul lor, inainte de a pasi spre el, sa fie mai realisti. De multe ori socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Si, daca tot pleci intr-o lume mai buna, pentru ce Doamne iarta-ma sa te-ntorci la ce te-a fugarit initial? Nu cred ca masina si casa aia reprezinta totu’ in viata unui om. Sau cel putin nu cred ca merita sacrificiile imense pe care le fac unii.

Pentru mine nu casa, nu masina, nu proprietatile sunt scopul. Ci stilul de viata, usurinta cu care poti rezolva o problema, civilizatia, curatenia, siguranta. Pentru asta sunt eu aici. Si voi ramane aici, mereu. Nu am plecat din tara pentru ca-mi lipsea ceva. Ci am plecat pentru a locui intr-un loc placut. Prefer sa ma plimb, sa vizitez, sa mananc la un restaurant bun, sa ies la bere cu amicii. Sa stiu ca pot trai fara griji. Fara sa ma gandesc la ziua de maine, fara sa ma gandesc la ce legi tampite sau ce taxe cretine vor mai apare. Asta reprezinta pentru mine viata de imigrant. Dar asta-s eu…

Bafta! Ma duc sa fierb niste apa. Duminica placuta!

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.