Monstrii din capu’ meu incep sa-si faca de cap

Ca, de berbec ce sunt, am avut mereu pitici pe creier, stiu. Am trait cu ei ani la rand, le-am facut fata, pe multi i-am eliminat complet. Da’ de-o perioada piticii astia se transforma-n monstrii si-ncep sa-mi dea batai de cap.

Stau in fata laptopului, cu neuronu’ praf, si nici nu stiu de un’ sa-ncep. Asa c-o voi da in 2015. Un an de foarte mare rahat pentru mine, inceput cu salbaticie, terminat cu nebunie. Din tot anu’, daca as face o analiza amanuntita si as pune cap la cap momentele bune, cred ca doar o luna am fost multumit de mine, de ce era in jurul meu, de ce se intampla prin umila si dezagreabila mea viata. Ultimele trei luni ale lu’ 2015 imi dadusera mari batai de cap, mai c-o dadeam iar in nebunia depresiilor tratate cu foarte mult alcool si… altele.

2016, in mod complet surprinzator, avea sa-nceapa foarte bine. Toate se asezau in viata mea, totul se linistea, o gramada de luminite se vedeau la capatu’ unui tunel infiorator de negru. N-o dau in ordinea importantei, o dau cum pica. Pe plan profesional lucrurile evoluau si dezvoltau in cel mai frumos mod, chiar daca nu faceam ce-mi doream, ci faceam ce stiu sa fac. Pe plan sentimental, emotional, lucrurile erau din ce in ce mai bune, eram martoru’ unor schimbari la care nu m-as fi asteptat niciodata. Chiar era un inceput fabulos de an.

De-o perioada, cred ca m-am tampit complet. Se-ntampla tot felu’ de chestii inexplicabile in viata mea. De fapt, in mine. Ma comport ca o femeie gravida aflata in prag de menopauza. Sunt mereu nervos, tot ce fac e impotriva mea, ma cert cu absolut toata lumea, nu mai am rabdare pentru absolut nimic si nimeni. Daca stiu ca exista ceva ce-ar putea sa-mi futa viata, fac acel lucru. Si-mi alimentez nebunia cu alte nebunii mai mici. E ca si cum, in fiecare dimineata, primu’ lucru ce-l fac e sa invoc toate spiritele rele sa vina peste mine.

Detest, din tot sufletul, ceea ce fac. Nu mai suport si as da orice sa pot schimba domeniul in care sa activez. Dar pentru ca din asta stiu sa traiesc, continui sa prestez in online. Tip la clienti, nu-mi pasa de termenele limita, nu-mi pasa de calitatea pe care-o ofer. Dar merg mai departe. Si pentru ca-s cretin, de azi mi-a mai intrat o tampenie in cap. Sa m-apuc de Android, sa invat cum sa programez. Asta pentru ca mi s-a pus pata sa dezvolt niste aplicatii, chiar daca-mi vine sa ma impusc si nu am rabdarea necesara sa invat, testez, experimentez.

Detest, de moarte, prostia si nesimtirea. Dar, pe Facebook, sunt in tot felu’ de grupuri de cacat. Nu conteaza tematica, conteaza ca-n ele vad enorm de multa prostie. Mai ales la tineri. Nenorocesc saraca limba romana, o calca-n picioare, se cearta si se ameninta de la orice, se-njura ca idiotii pentru nimic, baietii se adreseaza in mod jignitor fetelor, fetele cauta doar ceva nou de futut, cand cineva are nevoie de ajutor primeste doar informatii false sau injuraturi. E dezmat complet, dar raman acolo. Chiar daca-mi fac draci, eu-s prezent, urmaresc tot.

Nu mai am rabdare sa stau in acelasi loc mai mult de 60 de secunde. Umblu de nebun prin casa, ma trezesc cutreierand pe strazi sau prin cine stie ce paduri. Vreau sa vorbesc cu cineva, dupa 15 secunde-mi vine sa ma dau cu capu’ de bordura, nu mai rezist sa continui conversatia. M-am rupt de doua persoane dragi, foarte rapid. Cu una, nu detaliez. Cu a doua, desi ma tot futea la psihic sa nu mai tin legatura cu prima persoana, cand a aflat azi ca nu mai comunicam a inceput sa ma futa la cap ca-s tampit.

Ma enerveaza tot ce fac, ma enerveaza tot ce e in jurul meu, ma enerveaza pana si pasarelele ce-mi canta dimineata, la 4, la geam. Fumez ca un disperat, am reusit sa slabesc iar vreo cateva kile, ma culc cu draci, ma trezesc cu draci. Tot ce-mi placea, detest. Si tocmai de asta m-am apucat de scris. In primu’ rand sa vad daca reusesc sa si public. In al doilea rand sa am o amintire. Ca, deh, e Blogu’ lu’ Honey, locu’ in care-mi astern aberatiile pentru a-mi aminti de ele peste ani si ani. Norocu’ meu, cred, e ca n-am inceput iar s-o dau pe alcoale si alte prostii.

Ma uit la haosu’ din viata mea si ma distrez, bucurandu-ma, parca, daca mai apare ceva aiurea, sau daca mai fac ceva impotriva mea. Am fost la psiholog si mi-a luat toti banii de apa minerala, pentru urmatorii 69 de ani. Nu neaparat pentru mine, dar cat am apucat sa vorbim si despre persoana mea mi s-a spus ca totu’ e ok, sunt in parametrii normali. Nu pot sa ma gandesc decat la un lucru, ce-a aparut si-n 2015. Dupa atatea frustrari si cacaturi adunate, cand totul incepea sa fie bine trebuiau lucrurile sa se destrame. Daca e asa, pai sa se destrame complet.

Bafta! Ma duc sa mai caut ceva naspa de facut. Sa mai alimentez putin monstrii, ca poate-s flamanzi.

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.