Nevoia de atentie

Facebook-u’ asta e chiar interesant, util, un instrument bun de a tine legatura cu prietenii, familia, cunoscutii, ori pentru a-ti promova o afacere. Dus in extrema, nu cred ca mai e chiar asa bun. Poate doar amuzant, penibil…

Folosesc Facebook-ul de cand a aparut. Inainte de asta am folosit HI5 si MySpace. Renuntasem la ele atunci cand totu’ devenise pe baza de „hai, pisi, imi lasi un comm?” si alte prostii din astea. Era prea multa pitipongeala pe bit, pana si cablu’ de la net se scutura de draci. Desi eram sigur ca si pe Facebook se vor intalni astfel de cazuri, am ales sa folosesc aceasta platforma datorita gamei largi de facilitati si aplicatii pe care ti le pune la dispozitie. Si, pentru ca traiesc din online, am devenit dependent de Facebook.

Ca sa nu ma lungesc prea mult… Mai am si eu momente de nebunie, in care postez un selfie cretin sau dau „check in” prin cimitir. Da’ ma uimesc, si nu la modu’ bun, acele persoane, in special domnite, ce-si dau un banal „check in” intr-un spital si aia-i tot. Adica, mno, eu, ca umil utilizator, ce cacat sa inteleg?! Mori, vomiti, esti in sevraj, tremuri?! Sau poate erai doar in trecere pe acolo si te-ai gandit sa vezi  cata lume-si face griji daca afla ca tu esti in spital? Pe bune, oare care-o fi scopu’?!

Ma mai distrez si cu cei care si-au setat locatie cu „Home” sau „La mine acasa”, da’ cu adresa exacta. Si-si dau „check in” acolo, dupa care se mira daca vreu curajos le sparge casa si le fura chilotii de pe uscatoru’ de rufe, sau prajitoru’ de paine. De cei cu cimitirele, morgile nici nu prea am ce spune. E mirabolant sa-ti anunti miile de „prieteni” ca tocma’ esti la morga. Probabil te-ai astepta si la comentarii de genu’ „e fain acolo, e atmosfera? venim si noi!” ori „tu, ejti najpa tare, nu mai vb k tine, pe mine dc nu mai kemat?!”.

Da, o fac si eu. Diferenta e c-o fac la caterinca, ori cand ma loveste prostia si da p’-afara. Imi asum asta. Da’ s-o fac pentru cateva like-uri si/sau comentarii, nu prea vad rostu’. In primu’ rand nu stiu cat de mult m-ar ajuta daca-mi comenteaza cineva atunci can’ eu ma „anunt” ca-s la spital. Oricum ast-ar fi ultimu’ meu gand, dac-as ajunge la spital, sa postez pe Facebook. In primu’ rand din respect pentru maica-mea, sau alte persoane ce stiu ca si-ar face griji. Da’ sa postez ca-s la morga?! Pe bune?!

Conceptu’ de „selfie” e vechi, antic deja. Doar ca acum, evoluand tehnica, e mult mai simplu pentru oricine sa-l foloseasca. Aveam eu o problema cu tehnica, pe vremea can’ cochetam cu fotografia, pentru ca orice adormit ce se trezea c-un telefon in mana devea subit fotograf. Deci n-am o problema cu „selfie”. Da’ ma amuz teribil de cum e folosit in zilele noastre. Inca n-am reusit sa-nteleg, de exemplu, de ce Doamne iarta-ma mi-as face un selfie intr-o baie publica. Exemplele ar fi multe, da’ ma abtin.

Nu am o problema cu fizicu’ oamenilor, n-am avut niciodata. Cum eu-s slab, din diferite motive, asa orice om poate fi gras, urat, sau mai stiu eu cum. Nu toti pot fi frumosi si oricum asta prea putin conteaza, frumusetea exterioara. Dar… Cum ar fi sa-mi fac eu selfie in chiloti, incercand sa-mi incord tentativele de muschi ce le mai am?! As da in penibil strasnic. Exact cum da in penibil cate-o domnita mai durdulie, ce-si face poze langa un ceaun ce zace deasupra unui foc amarat, ea fiind imbracata „sexy”. Adica-i ies suncile de peste tot. Da’ e mandra…

Am vazut, chiar foarte des, si un alt tip de descreierati. Aia clar au buba mare la mansarda. Cimpanzeii aia ce-si dau „tag” in poze la celebritati, la femeile celebre, si-si seteaza „eticheta” fix pe pasarica, buca, tata, degetu’ persoanei din fotografie. E clar ca oamenii aia nu au nicio scuza si c-ar trebui legati (de un tren). Cat de disperat dupa puta tre’ sa fii incat sa te etichetezi in modul asta?! Am tot incercat sa-mi explic fenomenu’, sa-nteleg ce satisfactie as avea in urma aceste actiuni… Am cedat. Pesemne ca inca nu-s nebun de legat.

Nu-s rau, Doamne fereste. Ma distrez, sincer. Tin minte ca pe un blog mai vechi de-al meu postam des astfel de poze, ce le gaseam pe siteurile de socializare. Si nici nu-i judec pe cei ce-si posteaza nebunii din astea. Doar ca nu-i inteleg. Cineva ar trebui sa le spuna ca-i penibil, adica asa i-ar face un bine. Chiar n-au niciun prieten bun in lista aia cu 5000 de „prieteni”?! Ghinionu’ lor ca Facebook a pus limita la numarul de prieteni, c-ar fi fost cu zecile de mii.

Lista cu lucruri penibile ce apar pe Facebook poate fi lungita mult si bine, nici nu cred c-ar avea si un final. Parerea mea, poate gresesc, e ca acei utilizatori nu fac altceva decat sa caute atentie. Un sociolog sau un psiholog cred c-ar putea face un profil exact pe tema asta. Da’ eu-i privesc ca pe niste sociopati ce sufera de complexe si au probleme in a socializa. Ar fi singura explicatie, cat de cat logica. Iar cand ma uit in urma, la ce tampenii am mai postat si eu, incep sa-mi imaginez cum ma vad cei care nu ma cunosc. Si ma amuz.

Multam, domnu’ M, pentru idee. Azi noapte il scrisesem in alt mod, acum l-am dezvoltat putin. Ai un autograf de la mine, asta-i clar.

Bafta! Ma duc sa-mi dau „check in” la buda.

PS. Am luat-o rau, prea mult scriu. Si mai am…

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.