Nu ascultam pentru a intelege, ci pentru a da replica

Revin pe un subiect oarecum controversat, despre care am scris saptamana trecuta, doar ca de data asta o voi face in cu totul alt mod, dintr-o alta perspectiva si foarte documentat. Despre parinti si copiii lor.

Fara nicio introducere, vreau sa afirm un lucru, inca de la bun inceput. Copile, orice varsta ai avea tu, faptul ca parintii tai ti-au dat viata nu te face dator cu absolut nimic fata de ei. Sa-i respecti, da, trebuie s-o faci mereu. Nu tu ai cerut viata, a fost alegerea lor, ce presupun c-au luat-o singuri, fara acordul nimanui. Ca te-au crescut, era obligatia lor. Iar daca-si doreau o fiinta ce sa stea in lesa, sa asculte fiecare comanda, careia sa nu-i dea niciun fel de explicatii si care sa depinda integral de ei, isi puteau lua un caine. Preferabil sa fie de plus.

Indiferent daca esti parinte sau copil, te invit sa citesti cu mare atentie acest articol. Pentru a-l scrie, am petrecut trei zile studiind site-uri de psihologie, de educare a tinerilor, de comunicare si interactionare cu adolescentii, marea lor majoritate fiind din strainatate. Pe langa datele culese, trebuiau sa existe si comentarii sau pareri personale, dar articolul devenind foarte lung le-am eliminat, lasand doar opiniile si sfaturile specialistilor. Practic, ca tot era la moda cuvantul, e un fel de plagiat. Meritul meu fiind doar traducerile si sintetizarea mai multor articole intr-unul singur.

Parintii au datoria de a se ingriji de bunastarea copilului, atat cea materiala, dar mai ales cea intelectuala. Ei trebuie sa gaseasca modalitatea prin care sa le stimuleze creierul la tot pasul, pentru a ajuta dezvoltarea neuronala a copilului. In special in perioada adolescentei, atunci cand tanarul incepe sa se cunoasca si are nevoie de sfaturi si indrumari pentru solutionarea dilemelor existentiale cu care se confrunta zilnic, in principal din pricina fluctuatiilor hormonale care il debusoleaza si il fac sa se simta nesigur pe lume si, in primul rand, pe sine.

Fiind prezenti zi de zi in viata copilului lor, parintii observa evolutia acestuia, multe dintre alegerile pe care adolescentul le va face fiind influentate chiar de catre cei ce sunt adevarate modele in ochii copilului. Tanarul porneste in viata cu bagajul de cunostinte pe care si le-a insusit in intimitatea caminului. In adolescenta, e normala o oarecare departare a copilui fata de parinti, tocmai din cauza faptului ca viata sa sociala se intensifica, astfel ajungand sa cunoasca oameni noi, prin care se intrezaresc tot felul de oportunitati de relationare in diferite medii ce nu i-au fost accesibile pana atunci, din cauza varstei.

Parintele nu trebuie sa se ingrijoreze, el ocupand mereu un loc important in viata copilului sau. Dar trebuie sa aiba taria de a admite ca nu va fi tot timpul o prioritate, adolescentului venindu-i randul sa se centreze pe propia persoana si pe dezvoltarea personala. El are nevoie de influente pozitive in viata sa, parintii trebuind sa-i arate cum sa se poarte in viata pentru a primi ceea ce asteapta de la aceasta. Tocmai din aceast motiv, exagerarile nu isi au rostul. Venind din partea parintilor, l-ar putea inhiba pe copil sau chiar indeparta definitiv de cei care l-au crescut.

Superprotectivitatea fata de propriul copil nu are nici o justificare in momentul in care acesta a crescut suficient pentru a putea decide singur. Cu toate ca „cei mici” vor fi intotdeauna copiii parintilor, acest statut nu trebuie pastrat permanent. Odata cu inaintarea in varsta, intelectul lor se dezvolta si responsabilitatile cresc, trebuind a fi asumate, ori acest lucru nu se va intampla daca adolescentul este cocolosit si traieste linistit cu gandul ca, in orice moment, altcineva ii va duce la indeplinire indatoririle pe care el singur si le-a asumat. Initiativa, curajul si avantul nu trebuie infranate copilului, chiar daca parintele doreste doar sa fie prevazator, sa-si fereasca pruncul de la diferite pericole. Chiar daca pare greu de crezut, adolescentul ajunge sa inteleaga si sa invete, pe propria piele, mult mai bine atunci cand experimenteaza si traieste acel lucru de care parintii l-au ferit mereu.

Severitatea nu are ce cauta in psihologia de viata a unui parinte care afirma ca vrea sa aiba o relatie deschisa cu copilul sau, relatie ce sa se bazeze pe incredere si respect reciproc. Daca ridica tonul la copil pentru a se impune, acesta este un semn clar ca trebuie sa isi imbunatateasca argumentele pentru a fi luat in serios. Nu adolescentul este de vina pentru ca parintii nu reusesc sa strabata bariera ce ii impiedica sa ajunga la el si sa discute sincer. Nu vor reusi, in nici un caz, sa il apropie de ei daca il santajeaza si il ameninta ca ii vor lua bucuriile de zi cu zi, ori prin impunerea unor pareri sau dorinte proprii.

Afectivitatea exagerata, pe langa faptul ca il inhiba, il face si sa se simta prost, in momentul in care e afisata in public, ocazie cu care adolescentul se eschiveaza si face tot ceea ce e nevoie pentru a scapa de gesturile sufocante si pline de dulcegarii. Asa cum nimanui nu ii place sa fie prins, tras si strans de obraji de catre rudele mai in varsta, asa nici adolescentului nu ii sunt tocmai pe plac toate acele dovezi de afectiune care, desi adevarate, provenind din strafundul inimii parintilor, sunt de o vadita exagerare, din prea mult patos care ar trebui directionat spre alte directii, mai productive.

Nepasarea din partea parintilor nu este nici ea de dorit. Chiar daca au incredere maxima in copilul lor, nu ar strica, din cand in cand, sa il mai verifice, sa vada ce, cum, cand, unde si cu cine face. Ei pot, intr-o prima faza, sa il invite prietenos sa li se confeseze, insa prea putini parinti sunt intr-atat de norocosi incat copilul lor sa imbratiseze aceasta idee. S-ar putea sa trebuiasca sa faca putina munca de detectiv, chiar si de teren, pentru a lua contact direct cu lumea pe care tanarul si-a creat-o, dincolo de peretii casei in care locuiesc cu totii.

 

Ce atitudine ar trebui sa adopte parintii?

Respectul si onestitatea se castiga! Daca asta se asteapta sa primeasca de la copilul lor, trebuie sa se asigure mai intai ca asta ii ofera la randul lor. Sa-i permita sa fie sincer cu ei, asa incat sa nu ii fie frica sa vina acasa si sa le spuna ce are pe suflet, chiar daca adevarul ar putea durea sau ar umili, creandu-le falsa impresie ca puteau fi un parinte mai bun. Intotdeauna este loc de mai mult, mai bine, asa ca oricand pot incepe sa recupereze timpul alaturi de copilul lor, atata vreme cat se asigura ca, prin firea lor calda de a fi, il mentin langa ei din placerea de a se reintoarce mereu la parintele sau drag si intelegator.

 

Cele mai des intalnite greseli, prin care parintii isi indeparteaza copiii

Parintii nu sunt intotdeauna abordabili. Parintii ar trebui sa fie atenti la ce-si doreste un adolescent si sa transforme acest lucru intr-o conversatie, alocandu-si zilnic timp pentru asta. Din pacate, multi parinti, „ingrijorati” de schimbarile din viata adolescentilor, ii asalteaza cu intrebari stanjenitoare si indiscrete. Intentia ar putea fi pozitiva, dar modul in care isi exercita autoritatea va duce la adevarate conflicte. Adolescentii, aflati sub asediul intrebarilor, uneori adevarate interogatorii, vor decide sa se retraga si sa comunice din ce in ce mai putin cu cei care ar trebui sa le ofere sprijin in traversarea acestei perioade de dezvoltare. Ascultandu-i zi de zi, conversand cu ei zi de zi, adolescentii vor capata incredere in parintii lor, se vor simti relaxati in preajma lor si vor veni singuri la ei atunci cand au o problema sau nevoia unui sfat. Marea majoritate a parintilor are obiceiul fie sa reactioneaze prea repede la ce li se spune, oferind solutii sau aplicand pedepse, fie sa nu le permita adolescentilor sa isi exprime dorintele sau asteptarile, punand in practica principiul „Faci cum spun eu!”. In fiecare dintre aceste cazuri, adolescentii se pot simti respinsi si pot ajunge la concluzia ca nu are rost sa incerce sa mai comunice cu parintii lor. Exista si situatia cand, din dorinta de a incheia mai repede o discutie in contradictoriu, pentru ca au ramas fara argumente, parintii folosesc sarcasmul si ironia pentru a-si exprima parerea. Pentru a intelege de ce acest lucru ii indeparteaza pe adolescenti este nevoie doar sa isi aminteasca cum s-au simtit ultima oara cand cineva a fost sarcastic fata de ei si daca si-au mai dorit sa mai vorbeasca cu acea persoana apoi.

Parintii presupun ca educatia este responsabilitatea altcuiva. De prea multe ori se presupune ca rolul scolilor nu este doar pentru a invata un tanar sa scrie si sa citeasca, ci si pentru a-l educa asupra pericolelor ce le reprezinta drogurile, bautura, sexul pasager si orice alte lucruri daunatoare. E total gresit! Responsabilitatea pentru educatia copiilor este stricta a parintilor si, in timp ce scolile pot fi cu siguranta extrem de utile pentru a-i ajuta la indeplinirea acestui rol, este datoria lor sa stea de vorba cu copiii despre droguri, bautura, sex si orice alt subiect ce-i va pregati pentru viata de adult.

Parintii considera ca notele bune reflecta perfectiunea. Multi parinti fac greseala de a presupune ca daca un adolescent se descurca bine la scoala atunci totul este bine in viata acestuia. Un copil istet isi poate mentine usor notele ridicate si, stiind ca acest lucru va tine parintele departe de el, ii da posibilitatea de a merge la baut, de a experimenta droguri, de a face sex pe unde si cu cine apuca, sau orice altceva doreste. Notele bune nu sunt altceva decat un indiciu ca adolescentul face progrese din punct de vedere academic, in timp ce pericolele unei posibile vieti haotice nu se vor regasi in ele.

Parintii isi protejeaza copiii de sentimente sau emotii. Viata e ca un adevarat roller-coaster emotional si tinerii trebuie sa invete cum sa faca fata sentimentelor si emotiilor. De exemplu, in cazul in care un adolescent a facut ceva gresit si, probabil, a ranit pe cineva, atunci el ar trebui sa se simta vinovat. A se confrunta cu sentimentele, cum ar fi vinovatia, si a invata cum sa le trateze, cum sa le depaseasca, este o parte sanatoasa din dezvoltarea lor. Parintii trebuie sa-si incurajeze copiii sa traiasca sentimentele, nu sa-i oblige sa le ascunda. De asemenea, parintii nu trebuie sa dicteze adolescentilor, atunci cand acestia pasesc intr-o relatie, pe cine sa iubeasca si pe cine nu. In modul asta copilul va fi transformat intr-o persoana rece, ce nu stie cum sa iubeasca ori cum sa fie iubit, persoana ce va petrece mai mult timp regretand o relatie interzisa decat bucurandu-se de o relatie impusa.

Parintii nu aleg bataliile cu intelepciune si critica stilul adolescentilor. Adolescentii vor dori mereu sa faca lucruri cu care parintii nu sunt de acord, iar acestia vor face mai mult rau decat bine daca vor transforma relatia dintre ei intr-un camp de batalie constant. Machiajul, coafura, hainele si accesoriile alese de adolescenti ii pot infuria pe multi dintre parinti. Cand aleg sa critice infatisarea copilului sau, ar trebui sa se intrebe daca merita intr-adevar sa declanseze un conflict pe aceasta tema. Exista si alte probleme mai dificile cu care s-ar putea confrunta, iar stilul adolescentului cu siguranta se va „cuminti” in timp.

Parintii nu ofera adolescentilor destula libertate pentru a explora. Adolescentii trebuie sa invete sa stea pe propriile picioare, iar parintii trebuie sa le permita o crestere a gradului de independenta pe masura ce timpul trece. Acest lucru nu inseamna ca parintii trebuie sa fie indiferenti la actiunile copiiilor si sa nu le mai indice calea corecta, cat timp nu o vor face des sau intr-un mod impunator. E nevoie ca adolescentul sa fie incurajat sa ia decizii, sa ia hotarari, sa cearna optiunile, chiar daca nu va reusi mereu sa gaseasca drumul cel mai usor sau mai bun. Numai asa vor invata cum sa se descurce singuri, altfel vor ramane mereu cu un handicap emotional ce le va fi daunator de-a lungul vietii.

Parintii nu au un set de reguli si un sistem de disciplinare. Ambii parinti trebuie sa se puna de acord cu un set de reguli pentru copiii lor, precum si cu metodele corespunzatoare de a-i pedepsi atunci cand le incalca, pentru a functiona amandoi pe aceeasi frecventa. Adolescentii trebuie sa stie in mod clar si sa inteleaga regulile, astfel incat sa nu existe nici o surpriza pentru ei atunci cand vor fi sanctionati pentru greselile facute.

Parintii nu au un sistem de comunicare. Parintii trebuie sa le permita adolescentilor un grad ridicat de libertate, dar, de asemenea, trebuie sa stie mereu unde sunt acestia si daca sunt in siguranta. Este important sa se creeze un sistem de comunicare intre ei, pentru a pastra legatura mereu, si sa-i obisnuiasca cu asta. De exemplu, cand un adolescent iese in oras sa ia masa cu niste prieteni, sa-si sune parintii si sa le spuna unde si cu cine merg, dar si cat preconizeaza ca vor lipsi de acasa.

Parintii nu pun pret pe viata sociala a adolescentilor. Cei mai multi parinti ii vor gasi nepotriviti pe unii prieteni ai copiilor lor si nu le va face placere ca acestia sa-si petreaca timpul impreuna, dar aproape la fel de multi parinti isi formeaza o parere despre anumite persoane fara sa fi existat vreodata contact direct intre ei. Daca tot se fac presupuneri, fara a avea o baza reala, putem aplica zicala „Tine-ti prietenii aproape, iar dusmanii si mai aproape”. Multi parinti considera ca scoala este singurul lucru care ar trebui sa conteze pentru copil. Adolescentii invata insa o multime de lucruri si din relatiile de prietenie, ori amoroase. De asemenea, relatiile sociale sunt o parte importanta a vietii adolescentului, asa ca a-i cere ca scoala sa fie singurul lucru caruia sa ii acorde timp si atentie este nerezonabil si va duce doar la conflicte. Este recomandabil sa-l invete pe copil cum sa pastreze un echilibru intre ele, nu sa renunte la prietenii sau partenerii sai, mai ales fara sa-i cunoasca.

Parintii nu discuta cu adolescentii despre riscurile de zi cu zi. In zilele noastre, adolescentii sunt inconjurati de ispite, iar acestea introduc foarte multe riscuri in viata lor. Fie ca este vorba de droguri, de condus dupa ce au consumat alcool, de partidele sexuale cu persoane necunoscute sau orice altceva, copiilor trebuie sa li se deschida ochii si sa li se prezinte aceste riscuri, inainte de a face cunostinta cu ele. Dupa ce li s-au prezentat adolescentilor riscurile lumii moderne, este important, de asemenea, sa li se explice acestora cum pot face fata acestor riscuri. De exemplu, in cazul in care singura modalitate de a ajunge acasa de la o petrecere pare a fi calatoria cu un prieten beat, atunci ei trebuie sa stie nu numai ca acesta este un risc major la care se pot supune, ci si ca isi pot suna parintii, la orice ora, sa vina dupa ei, ori pot suna la un taxi.

Parintii nu-si educa copiii cu privire la asumarea faptelor. Majoritatea parintilor nu au nicio problema cu definirea unui set de reguli si sanctiuni pentru adolescenti . Dar foarte multi au dificultati atunci cand vine vorba de a impune respectarea normelor sau aplicarea pedepselor. Adolescentilor le trebuie trasate niste limite si, cel mai important, ei trebuie sa stie clar ca vor exista consecinte daca le incalca. Nu li se face niciun favor adolescentilor daca sunt lasati sa incalce orice regula, de cate ori simt ei nevoia, fara a invata ca fiecare actiune are si consecinte pe masura ei.

Parintii nu se pot adapta la comportamentul modern al adolescentilor. Este firesc pentru un parinte sa priveasca modul in care se dezvolta copilul sau si sa-l compare cu cel experimentat de el. Dar adolescentii de astazi sunt foarte diferiti de cei de ieri, precum si schimbarile de la o generatie la alta pot fi inspaimantatoare. Parintii ar trebui sa-si aloce putin timp pentru a invata despre viata moderna a unui adolescent, nu numai ascultandu-l sau stand de vorba cu el, ci si studiind o revista pentru tineri, vizionand o emisiune la televizor, ori cautand pe Internet. Unele lucruri vor fi privite ca o evolutie pozitiva, iar altele negativa, dar, indiferent de schimbari, este important ca ei sa inteleaga ca aceasta este lumea in care copilul lor creste.

Parintii se asteapta numai la rezultate pozitive. De prea multe ori parintii se asteapta de la copiii lor sa aiba un comportament impecabil si rezultate exceptionale la studii, iar atunci cand le si obtin, considera ca e o datorie a copilului si uita sa-i laude. In acelasi timp, cam toti parintii se grabesc in a-i critica pe adolescenti daca nu au comportamentul sau rezultatele pe masura asteptarilor. Este normal sa li se atraga atentia sau sa li se impuna pedepse atunci cand comportamentul sau notele (presupunand ca rezultatele slabe sunt urmare a lenii) lasa de dorit, dar au nevoie, de asemenea, si de laude pentru rezultatele bune. Parintii le acorda atentie adolescentilor atunci cand gresesc, le reamintesc greselile facute in trecut cand au o discutie in contradictoriu in prezent si nu apreciaza alegerile corecte sau eforturile depuse de acestia pentru a indrepta o greseala. Asemenea atitudini ii pot descuraja, infuria sau intrista pe adolescenti, facandu-i sa renunte sa mai incerce sa isi imbunatateasca rezultatele scolare sau sa ii ajute pe parinti in casa, de exemplu, daca vor fi criticati indiferent de cat efort depun.

Parintii uita ca sunt modele si considera ca adolescentul nu are nevoie de ei. Copiii invata mai mult prin exemplu decat prin ​​orice alt mod, iar vorbele parintilor si, mai important, actiunile lor vor avea o influenta extrem de puternica in dezvoltarea tinerilor. Fie este vorba de „Acum e mare, nu mai are nevoie de noi, trebuie sa se descurce singur”, fie de „Mi-a aratat clar ca vrea sa fie lasat in pace, ca nu are nevoie de sfaturile sau de ajutorul meu”, parintii ajung sa creada ca adolescentii nu mai au nevoie de ei. Este adevarat ca, in unele situatii, atunci cand adolescentul considera ca se poate descurca singur, este bine sa ii dai voie sa procedeze astfel. Insa acest lucru nu inseamna ca nu mai are nevoie deloc de tine, niciodata.

Parintii cedeaza prea repede. Copiii sunt foarte priceputi atunci cand vine vorba de a obtine ceea ce-si doresc si pot fi extrem de creativi atunci cand au nevoie de un „da” din partea parintilor. Rar vor accepta un „nu” din prima si vor continua sa lupte pentru aprobarea de care au nevoie. Este indicat parintilor sa intre in jocul asta, facand parte din procesul de dezvoltare a tinerilor, dar trebuie sa stie cum sa se tina pe pozitii. Pentru ca daca la sfarsitul zilei e vorba de „nu”, copilul trebuie sa-l accepte, iar parintele nu trebuie sa mai dea inapoi.

Parintii ignora nevoia timpului petrecut in familie. Pentru ca toti avem o viata ocupata in aceste zile, este adesea dificil sa ne facem timp pentru toate si unul dintre primele lucruri la care se renunta este timpul petrecut alaturi de familie. Sa-si rezerve putin timp pentru a lua masa si a vorbi cu copiii este esential in relatia parintilor cu acestia. Astfel se vor apropia de ei, le va oferi ocazia sa ceara sfaturi, ii vor putea incuraja sau le vor putea spune parerea fata de un anumit subiect, vor putea observa daca totul este bine pentru ei sau daca sunt ceva probleme la orizont. Chiar daca nu se poate petrece o mare parte din timp, 20 sau 30 de minute, cat sa se aseze la masa de seara, ca o familie, pot fi de nepretuit.

Parintii ignora ceea ce este evident si minimizeaza problemele adolescentilor. Atunci cand un adolescent are schimbari bruste de comportament, cum ar fi neatentia in timpul unei conversatii, chiulul de la cursuri, venitul foarte tarziu acasa, parintii sunt tentati sa considere ca e ceva normal pentru varsta lor. Dar ar putea exista mai mult decat atat. Nu e normal ca parintii sa reactioneze exagerat, dar nici lipsa unei reactii nu e normala. In cazul in care exista o problema, e indicat ca aceasta sa fie aflata din timp, cand poate fi usor remediata. Preferabil e ca parintii sa nu ingroape capul in nisip si sa astepte ca problemele sa le fie cunoscute atunci cand ele sunt deja majore. De multe ori, pentru a-si incuraja copiii, parintii folosesc replici precum „Lasa, o sa iti treaca, ai sa vezi” sau „Nu merita sa plangi din cauza asta”. Desi intentiile pot fi considerate oarecum bune, mesajul care ajunge la adolescent poate fi „Ce simti tu nu conteaza, pentru ca de fapt nici nu ar trebui sa te simti astfel”. Inainte de orice, copiii, adolescentii si adultii au nevoie sa le fie acceptate emotiile, oricat de „deplasate” pot parea. Pentru adolescenti mai ales, „micile” probleme pot cauza suferinta adevarata, asa ca indicat ar fi sa nu le minimalizeze, sa nu le ascunda sub pres. In loc sa-i descoase despre una si despre alta, sa-i asigure ca sunt acolo, prezenti si dispusi sa le ofere sprijinul, daca au nevoie de o ureche care sa-i asculte, de un umar pe care sa planga, de un sfat din propriile experiente de viata. Iar daca adolescentul prefera sa-si rezolve problemele in maniera proprie, este bine sa stie ca se pot bizui pe iubirea neconditionata a parintilor.

Parintii nu au rabdare sa asculte, dar tin morala in loc sa discute. Atunci cand un adolescent incepe sa devina un adult responsabil, ce e capabil sa ia propriile decizii, parintii sunt nevoiti sa-i invete doar cum sa ia deciziile respective. De prea multe ori se opteaza pentru a i se impune, simplu, unui adolescent ce sa faca (si ce sa nu faca), in loc sa se discute optiunile, subliniind argumentele pro si contra, si aratandu-le cum sa aleaga calea cea mai buna. Nu numai ca acest lucru nu-l ajuta pe adolescent in a-si dezvolta abilitatile de care are nevoie, dar, de asemenea, de multe ori duce la o confruntare inutila. Uneori, copiii si adolescentii simt doar nevoia sa fie ascultati sau aprobati atunci cand trec printr-o situatie dificila. Pentru a nu accentua disconfortul pe care adolescentii il resimt deseori in aceasta perioada de tranzitie, este preferabil ca parintii sa exerseze o componenta importanta a comunicarii – ascultarea activa. A oferi sfaturi atunci cand adolescentul nu le cere poate transmite acestuia ca parintii nu au incredere in el, ca incearca sa il convinga sa actioneze cum vor ei sau ca vor sa le arate ca ei stiu mai bine decat ei insasi, direct implicat in situatie, despre ce e vorba. Atunci cand discuta cu copiii lor, parintii trebuie sa-i intrebe daca au nevoie de sfaturi. Daca vor spune ca nu, e bine sa incearce sa nu le ofere. E dificil, dar e in interesul adolescentului. Parintii care nu se pot abtine sa vorbesca despre cum ar fi solutionat ei problema, nu fac altceva decat sa saboteze increderea adolescentilor ca ar putea sa se descurce in situatiile dificile. Mai sunt si multi parinti ce simt ca e nevoie sa le repete acestora anumite sfaturi, sa le reaminteasca de nenumarate ori anumite riscuri sau sa le tina predici lungi pe diferite subiecte. Mai ales parintii care se ingrijoreaza prea mult simt nevoia sa insiste, sa se asigure ca adolescentii au inteles sau au realizat o anumita sarcina, iar rezultatul este ca vor ajunge sa-si indeparteze copiii, sa prefere evitarea unei comunicari cu parintii.

Parintii stabilesc obiective mult prea marete, crescand si asteptarile. O parte importanta din procesul de dezvoltare a unui adolescent este a invata cum sa-si stabileasca obiectivele si apoi cum sa construiasca un plan pentru a le atinge. Acest lucru inseamna ca si parintii trebuie sa le stabilesca unele obiective si sa-i invete, incurajandu-i si sustinandu-i pas cu pas, cum sa le indeplineasca. Cu toate acestea, daca parintii fixeaza niste obiective de neatins, inseamna ca-si trimit copiii direct spre esec, ceea ce-i va determina sa-si piarda increderea in ei, sa se considere incapabili. Tocmai din acest motiv, parintii sunt obligati, mereu, sa gaseasca doar obiective rezonabile pentru copiii lor, obiective din care acestia sa poata invata si sa le sporeasca increderea in fortele proprii. Multi parinti sunt de acord, cel putin in teorie, ca adolescentii fac greseli, insa in acelasi timp, de fapt, se asteapta ca adolescentul lor sa se comporte perfect. Il incurajeaza pe copil sa comunice cu ei si sa vina la ei oricand are nevoie de ajutor. Atunci cand adolescentul are o problema si intr-adevar cere ajutorul parintilor, acestia reactioneaza exagerat, intrand in panica sau infuriindu-se pentru ca asteptarile le-au fost inselate. Adolescentii invata astfel ca, desi nimeni nu e perfect, nu pot primi intelegere si sprijin din partea parintilor atunci cand gresesc.

 

Greseli pe care le comit adolescentii

Adolescentii se considera datori fata de proprii parinti. Pe foarte multi copii ii auzi spunand ca sunt datori parintilor pentru ca le-au dat viata si au avut grija de ei. Nimic mai gresit! Nu copilul a cerut sa fie conceput, ci a fost decizia parintilor, luata din dorinta de a avea unul sau mai multi urmasi. Din momentul nasterii, parintele este obligat sa-i ofere copilului absolut tot ce are nevoie, pana la varsta la care se poate intretine singur. Sanatatea, educatia, hrana, adapostul, protectia, toate intra in atributiile normale ale unui parinte, iar sa-i imputi copilului o presupusa datorie, morala sau financiara, este cea mai mare greseala. Din pacate multi parinti adopta acest mod de a impune respectul in fata copiilor, facandu-i pe acestia sa se considere, real, indatorati si sa traiasca mereu cu sentimentul ca trebuie sa se revanseze. Nu au de ce sa se revanseze, trebuie doar sa isi respecte parintii si, cat este posibil, sa-i faca sa fie mandri de ei, de realizarile lor, sa le faca cate o bucurie, din cand in cand.

Adolescentii se complac in propria cusca si nu au curajul sa-si ia viata in propriile maini. Se intampla foarte des ca un adolescent ce a trait mereu dupa voia parintilor sa ajunga in punctul in care sa se complaca in situatia creata, sa nu mai vada nicio alta cale. Frica de a-si supara parintii, mai ales atunci cand nu au parte de sustinerea lor, ci doar de critici si sfaturi impuse, frica de a nu fi aruncati in strada, sau chiar frica de violenta ori pedepse exagerate, ii transforma pe unii copii in adevarati detinuti. Acestia vor accepta mereu ce li se impune, vor accepta sa renunte la fericire si sa imbratiseze durerea, doar pentru ca li se cere acest lucru. Vor considera ca nu au ce face si ca e prea tarziu pentru a pune ei piciorul in prag si a se putea bucura de viata lor. Nu ii opreste nimeni s-o faca si niciodata nu e prea tarziu. Dimpotriva, cu cat lasa timpul sa treaca, cu atat mai rau va fi pentru ei si vor ajunge la varste avansate fiind condusi pas cu pas. Iar cand se vor uita in urma, cand vor face o retrospectiva a vietii lor, vor realiza ca nu au avut bucurii proprii, ci ca au trait doar pentru bucuriile parintilor. E dreptul lor sa-si ia viata in propriile maini si nu trebuie sa dea explicatii nimanui pentru asta, mai ales atunci cand parintii nu au nevoie de ele. Nu trebuie decat sa-i puna in fata faptului implinit, indiferent de reactia pe care parintele o va avea. Iar daca acesta alege sa devina autoritar, pierde tot ce s-a chinuit sa creasca in atatia ani.

 

Cea mai mare problema in comunicare este ca ascultam pentru a da replici, nu pentru a intelege

Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a relationarii si a formarii personalitatii. O buna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa-l asculte pe parinte fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare data doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand este trist, a invata din greseli, a impartasi emotii. A fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa parintilor sau semenilor, iarasi nu este bine, aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduita verbala negativa, ce, mai devreme sau mai tarziu, va fi sanctionata de societate. In asemenea situatii, rolul educativ al familiei va trebui sa-si spuna cuvantul, intr-o mare masura el fiind cel care ghideaza adolescentul.

Parintele care stie sa-i lase copilului o marja de libertate, dar care ii intipareste si anumite norme si valori si-i fixeaza anumite repere in ceea ce priveste comportamentul, isi va atrage respectul adolescentului. Acesta cauta, intr-un fel anume, aprobarea parintelui sau pentru conduita sa, el nu are asteptari de la parintii sai de genul ca ar putea sa faca chiar tot ce-i trece prin cap si acestia sa-l aprobe. Cu alte cuvinte, adolescentul a inceput deja sa „creasca” si sa cunoasca anumite limite peste care nu doreste sa treaca, constiinta s-a cristalizat, personalitatea in linii mari este formata, desi ea continua a se imbogati pe tot parcursul vietii.

Procesul de comunicare ar avea sanse de realizare in beneficiul ambelor parti daca parintele ar face o retrospectiva a propriei vieti. Ar trebui sa-si aminteasca cum a fost pentru el perioada adolescentei, ce l-a deranjat in relatia cu proprii parinti, ce ar fi vrut sa fie diferit si cum si-ar fi dorit sa fie suportul oferit de acestia. Daca in relatia cu propriul copil a adus modelul parental, poate ca este momentul sa aplice ce spunea ca ar face diferit daca ar fi parinte si sub nicio forma sa nu aplice regulile ce i-au ingradit din libertatile vietii.

Adolescentul asteapta de la parintii sai sa fie mai putin posesivi si sa-l trateze cu respect, ca pe un tanar responsabil.

 

Parinti, asumati-va rolul de consilier, nu de judecator!

Atunci cand vine vorba de viata profesionala sau de cea sentimentala, parintii nu trebuie sa intervina in deciziile adolescentului. Cel putin teoretic, el va trebui sa traiasca toata viata cu alegerile facute. E gresit ca parintii sa se comporte ca atunci cand copilul are 6 ani si isi doreste o jucarie, ce-i este refuzata pentru ca „Nu e momentul.” sau „Nu e potrivita pentru tine.” Adolescentul, fiind direct implicat si traind emotional decizia luata, este singurul in masura sa stie ce este mai bun pentru el. Parintele trebuie sa fie alaturi de copilul sau si sa-l ghideze ca un consilier, nicidecum sa-i decida viata precum un judecator.

In ce priveste cariera pe care o va alege, adolescentul are tot dreptul sa-si urmeze visele. El isi cunoaste, mai bine decat oricine altcineva, talentele si abilitatile, aria de interese, prin urmare va putea alege singur drumul pe care porneste. Atunci cand adolescentul va fi fortat sa aleaga o cariera dupa placul parintilor, viata lor profesionala va fi lipsita de interes si plictisitoare, ba chiar stresanta. De asemenea, atunci cand va alege aceeasi cariera ca a parintilor, se va simti mereu intr-o competitie cu acestia, va resimti mereu o presiune asupra sa. Parintii, la fel ca si copiii lor, au avut, de asemenea, visele proprii in adolescenta. O parte dintre ei nu au putut sa le materializeze, din motive financiare, deobicei. Din pacate, in astfel de situatii, parintii isi forteaza copiii sa le urmeze visele din tinerete, incercand sa traiasca prin viata lor. Nimic mai gresit si mai toxic pentru tanarul adolescent.

Mai ales in cazul fetelor, mamele au tendinta sa le „protejeze” de suferinta, atunci cand se ajunge la viata sentimentala. Bazandu-se pe experientele proprii, pe esecurile si dezamagirile traite, devin extrem de ingrijorate si se vor gandi mereu ca fiica lor va trece prin aceleasi traume, moment in care ele se vor implica in mod direct in viata sentimentala si vor alege personal baiatul cu care copilul sau poate incepe o relatie. Din nou, poate intentia ar fi buna, dar este prost pusa in practica. Ar trebui sa stea de vorba, sa o sfatuiasca, sa o urmareasca, sa vada daca este sau nu fericita alaturi de barbatul pe care si l-a ales. Ca si in cazul carierei, acel barbat poate fi alegerea pentru intreaga viata. Iar daca fata se simte in largul ei, daca este fericita, daca vede un viitor frumos in fata, parintele nu ar trebui decat sa se bucure si sa traiasca aceeasi fericire ca si a fiicei. Daca nu el va fi barbatul ideal, parintele trebuie sa fie acolo pentru a ajuta, dar nu pentru a critica pe principiul „Ti-am zis eu!”

Rapindu-le sansa de a alege singuri, fortandu-i sa urmeze vise impuse de parinti, adolescentii nu vor simti ca au fost ajutati. Ori ii vor impinge, pentru totdeauna, de langa ei, ori ii vor inhiba complet. Iar cei care sunt in stare sa-si priveasca proprii copii cum sufera emotional datorita alegerilor ce le sunt dictate, nu se pot considera parinti ce vor binele.

Trei reguli simple pentru parinti:

  • Implicati-va, dar fara a prelua controlul.
  • Sfatuiti, dar fara a decide.
  • Sprijiniti, dar fara a domina.

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.