O pisica duce la alta, un cuvant duce la altul.

E aproape 4 dimineata si-mi vin in minte aceste cuvinte, ce se astern singure, intr-o forma ideala, parca intr-un mod in care n-au facut-o niciodata. Nu ma impotrivesc, le las sa curga de la sine.

Intr-un an de zile au fost multi care si-au schimbat parerea fata de mine, care s-au lepadat de mine, care mi-au intors spatele. Si asta pentru ca traim intr-o lume in care banu’ aduce fericirea, iar eu m-am incapatanat sa cred in suflet. Chiar daca au fost nenumarate voci ce-mi spuneau c-am ajuns sa fiu extrem de naiv si visator, chiar daca au fost multe voci ce-mi spuneau ca la final voi descoperi o alta realitate, n-am contenit sa cred. Nici macar vorba aia divina n-am crezut-o, „daca e prea frumos sa fie real, deobicei nu-i„.

Am crezut intr-un singur lucru: in bine. Daca nu lupti pentru bine, pentru linistea sufleteasca, pentru ceea ce-ti aduce zambetul pe buze, cu ce ramai?! Te lasi atras in gloata ce judeca, eticheteaza, minte, inseala, raneste, tradeaza. Esti la fel ca toti cei de care te feresti, dar arati cu degetul spre mine pentru simplu’ motiv ca am curajul sa mai rostesc, din suflet si fara sa fie doar vorbe, „Te iubesc!”. Era o vreme cand aceste doua cuvinte creeau o „revolutie” in trupul omului ce le auzea, cand emotiile la sunetul lor erau pure si reale. Acum, nu mai reprezinta nimic, nici macar cat un banal „Buna ziua!”, foarte putini si le mai asuma cu adevarat.

Imi pare rau dupa unele persoane ce s-au indepartat de mine, sincer. Dar nu pentru ca le voi simti lipsa. Ci pentru ca am reusit sa le privesc in sufletele goale. C-am realizat ce fel de oameni sunt si care le sunt prioritatile, crezurile, valorile dupa care se ghideaza-n viata. Nu simt c-am pierdut ceva, nu ma simt jignit. Sunt de moda veche, mi s-a tot spus de-a lungul anilor. Eu am avut tupeul sa-mi arat sentimentele si slabiciunile, chiar daca mi-a fost cumplit de greu. Am avut curajul sa mai cred in emotii. Nu consider c-am pierdut ceva sau pe cineva, doar c-am castigat. In modul asta am vazut care-i om cu adevarat si care e nepasator in fata iubirii.

A fost un an foarte lung pentru mine, dar continui sa zambesc. Dumnezeu imi este martor c-am incercat sa dau tot ce e mai bun din mine, poate si de aici unele tampenii sau rahaturi ce le-am zis sau facut. Mi-am dat seama cum functioneaza lumea, am invatat din tot ce-am experimentat. Si dac-ar fi s-o iau de la capat, de acum un an, as proceda la fel, as gresi la fel. Doar ca n-as mai fi atat de orbit de sentimente. E singurul lucru ce-l accept, din tot ce mi s-a spus.

La finalul zilei, atunci cand te bagi in pat, si la inceputul zilei, atunci cand te trezesti, nu conteaza decat un singur lucru… Sa ai langa tine aceeasi persoana, persoana pe care-o iubesti. Nimic altceva nu-ti va aduce satisfactie mai mare, pe termen lung. Mai toti sunt in stare sa se futa ca iepurii, sa fie incantati de masina pe care-o conduc, sa fie mandri de cariera lor. Dar fara acel suflet alaturi de care sa imparti binele si raul din viata ta, propria ta fiinta e moarta. Traiesti doar din momente scurte, resuscitari materiale, dar esti in moarte clinica de la inceput pana la sfarsit. Iar masinaria aia ce te tine in viata e ceva rece, fara semnificatie. In momentul in care s-a oprit tu vei fi deja mort, fara sa lasi nimic.

Cum ar spune raposatu’ Hemingway, „Atunci cand renunti, de buna voie sau silit, la ceea ce ai facut si, prin ceea ce ai facut, esti ceea ce esti, atunci te indrepti, inapoi, spre mormant.” Bafta! Pot sa ma culc linistit acum, daca-mi gasesc patul.

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.