O zi normala de primavara, in Bavaria

Trecand peste partea economica sau sociala, Bavaria e o regiune foarte frumoasa. Un verde obsedant peste tot, natura, munti, lacuri. S-ar putea spune ca-i aproape un taram de vis. Aproape, pentru ca mai exista si vremea asta ciudata, specifica in zona.

Trei zile am avut parte de vreme foarte faina, ba chiar batea spre vara. Imi facusem ceva planuri pentru weekend, ma gandeam si la ziua de azi sa o petrec pe drumuri. Bavaria e mereu plina de surprize, mai ales din punct de vedere meteorologic. Iar vineri surpriza mareata, care sa-mi strice planurile, isi facea aparitia. Prima data cu stropi mici de ploaie, ce deveneau tot mai mari, ca ieri dimineata sa ma trezesc cu zapada. Iar azi… Ninge, viscoleste, rasare soarele, dispare iar acoperit de norii grei.

Oh, rahat! M-am tampit?! Eu nu scriu despre vreme! Scriu despre oameni, despre emotii, despre intamplari, despre povesti, despre ce ma deranjeaza. Si chiar cand ma apucasem sa scriu aceste randuri, mi-am dat seama ceva. Nu prea exista diferente intre vreme si unii oameni. Deci pot scrie pe placul meu.

Avem parte, in vietile noastre monotone, de acei oameni ce-s mai rau ca vremea. Ce te fac sa te simti bine in preajma lor, ca-ntr-o zi frumoasa de primavara. Sa renunti, usor, la haine, sa te descoperi in fata lor, sa te lasi prada mangaierilor blande ale soarelui. Dupa care, fix in momentul in care te simti cel mai confortabil si cel mai in siguranta, totul se schimba. Nori negri apar deasupra ta, frigul iti intra-n suflet, te trezesti prins in mijlocul unei furtuni ce va crea un adevarat haos, fara sa te poti proteja de ea.

Cu toate ca auzim prognozele meteo, la radio sau TV, unii oameni, atunci cand sunt luati pe nepregatite de schimbarile vremii, vor da vina chiar pe cel ce i-a avertizat. E mai simplu asa. „De ce nu a zis si la ce ora va veni ploaia?! Eu credeam ca ajung acasa pana atunci!”, va spune cineva prins fara umbrela sau o haina impermiabila de o ploaie rece. Noi nu suntem niciodata vinovati, pentru ca e mult mai simplu sa cautam vina la cei din jurul nostru. De preferat chiar la cei care ne-au avertizat.

Asa cum unele furtuni se transforma-n uragane si lasa-n urma lor prapad, case daramate, familii indurerate, asa sunt si unii oameni. Intra-n viata ta precum o inundatie, trec prin ea cu putere si furie, lasa in urma lor multa nebunie. Iar cand deschizi ochii nu vezi decat urmarile. Si raman amintirile. Amintirea acelei zile frumoase si senine, in care ai iesit cu iubitul la un picnic pe malul apei, amintirea momentului in care dezastrul s-a produs si totul s-a dus. Si te simti complet neputiincios, dar nu ai ce face decat sa mergi mai departe.

Linistea dinaintea furtunii… Unora nu le place linistea, ci le plac furtunile. Atat de mult, incat le creeaza. Atunci cand cerul e de un albastru pur, fara nicio urma de nor, cand pasarelele te incanta cu trilul lor, cand in aer nu se simte decat mirosul proaspat al florilor ce-ncep sa infloreasca, ceva trebuie sa se schimbe. Fara niciun motiv, doar pentru a strica aceasta armonie incantatoare. Albastrul devine negru, linistea aia delicata e spulberata de suieratul vantului, picaturile de ploaie le simti ca pe niste ace ce-ti intra-n suflet. Iar copacelul ala, al vietii, ce l-ai plantat si asteptai sa-l vezi cum va creste sub ochii tai, e smuls de rafala. Si dispare, precum praful in aer. Iar dupa ce furtuna va trece, nimic nu va mai fi la fel.

Nu exista bine sau rau, corect sau gresit. Ci doar consecintele propriilor actiuni. Si presupun ca e adevarat, pana la urma… Unii oameni sunt precum norii. Atunci cand dispar, ziua devine mai frumoasa.

Precum viata, asa-i si cerul... O parte calda, o parte rece. Totul depinde de norii aia nenorociti.
Precum viata, asa-i si cerul… O parte calda, o parte rece. Totul depinde de norii aia nenorociti.

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.