Sarah

Mi s-a spus ca daca vorbesc imi va face bine. Nu pot vorbi, inca. Dar, pot scrie. Si pe masura ce scriu imi amintesc foarte multe momente nemaipomenite. Amintiri deosebite, create de un omulet deosebit. Ea a fost Sarah…

5 septembrie 2014, ziua cand am cunoscut-o pe Sarah. O pustoaica, de aproape 26 de ani, micuta de statura, agitata, neastamparata, vesela, ciufulita, imbracata ca un soldat. Asta a fost prima imagine cu ea, intr-o seara de vineri. Nu stiu cum, dar inca din primu’ minut s-a creat o legatura intre noi. Cei din anturajul nostru se uitau cu oarecare mirare la noi, cat de bine ne intelegem. De parca ne-am fi stiut de ani buni de zile, nu de o ora, doua. Aveam cu ea o gluma, pe tema asta. In acea seara era imbracata cu un maieu alb, iar sanii ei neastamparati imi tot furau atentia. Poate asta a fost declansatorul…

Imi este oarecum greu sa scriu despre ea, pentru ca nu stiu de unde sa-ncep si cu ce sa inchei. Imi vin in minte zeci, sute de momente. As vrea sa le pot povesti pe toate, bune, rele, asa cum au fost. Dar m-as intinde mult prea mult. Era o nebuna, in cel mai frumos mod. Mereu impiedicata, facea tot felul de prostioare si se tot intreba cum de numai ei i se intampla toate. Plina de viata, zapacita, mai tot timpul ciufulita. Avea un zambet ce-ti aducea o stare de bine, indiferent de cum te-ai fi simtit. Si era lipsita de absolut orice inhibitii.

Cat timp eram impreuna, unul langa celalalt, oricine ne-ar fi vazut ar fi spus ca suntem un cuplu. Da’ nu orice cuplu, ci unul de nebuni. Modul in care ne intelegeam, in care ne imbinam, in care ne vorbeam sau aveam grija unul de celalalt, nebuniile si prostiile ce le faceam, puneau orice om pe ganduri. Cu toate ca incercasem, cred, sa fim un cuplu real, am renuntat amandoi. Devenisem, asa cum ar spune americanii, prieteni cu beneficii. Si ne facea o deosebita placere sa petrecem timpul impreuna, in orice mod.

Sarah e cea care m-a plimbat si mi-a aratat foarte multe in zona München-ului, in zona de sud a Bavariei. Tot Sarah m-a facut sa descopar Garmisch-ul, datorita ei acel loc e unic si special pentru mine. Ne plimbam prin parcuri, prin munti, pe strazi, prin orasele de munte. Fugeam si in Austria, cand ne plictiseam. Cand vremea nu era de partea noastra pierdeam vremea prin baruri, restaurante, sau altele. Si mereu stateam la povesti, despre absolut orice, fara nicio retinere sau grija.

Legendar e si modul in care ne certam, folosindu-ne de 3 limbi: engleza, germana si romana. Absolut de fiecare data, dupa ce ne treceau dracii, radeam cu lacrimi de noi. Era extrem de dulce mai ales atunci cand ma suna si se lua de mine pentru ca nu intelegea ce postez pe Facebook, cand traducerea era total eronata, de parca eu as fi fost vinovat pentru asta. Ma certa cumplit daca intarziam 2-3 minute, dar ea intarzia, mai mereu, cate 15-20. Iar cand eram in public, mai mereu ne ironizam si faceam caterinca unul de altul. Mai mult ea de mine, normal.

Intr-o seara, iesisem cu fosti colegi de la scoala. Am luat-o si pe ea. Pe la o bucata de noapte, cand deja se consumasera multi litri de bere, tequila si altele, eu incepusem sa fiu prins bine de aburii bahici. Ne hotarasem toti sa plecam din barul in care eram, iar eu m-am apucat sa fac glume cu o chelnerita. La secret, i-am zis sa-mi mai aduca o bere. Mi-a adus. Sarah era la baie, eu si un coleg iesisem la fumat. Nu apucasem sa iau mai mult de doua guri din bere, c-a aparut Sarah afara. Cand a vazut sticla in mana mea, mi-a luat-o si mi-a turnat-o in cap, dupa care mi-a zis sa ma ling daca-mi trebuie bere.

Ne plimbam, intr-o amiaza, in centrul München-ului. Mie-mi placea teribil de mult s-o tachinez. I-am zis sa-mi faca lipeala cu prietena ei cea mai buna, ca-mi place de ea si vreau sa fac multi copii cu dansa. Nu a reactionat in prima faza, mi-a zis doar sa-mi vad de treaba mea si sa ma potolesc. Normal ca n-am facut-o. Am continuat, accentuand modul in care se fac copiii, cata munca tre’ sa depui si ca sper sa nu ne iasa din prima, ca sa fie loc de si mai multe incercari. N-a contat ca eram in centrul unui oras cu peste 1,5 milioane de locuitori, plin de turisti. M-a prins de O.o, m-a strans destul de tare si m-a intrebat, zambind, cum voi mai face copii?

M-a cerut de barbat, ziua in amiaza mare, pe Leopoldstraße, cel mai renumit si mai aglomerat bulevard din München. M-a ciupit de-o buca, facandu-ma sa scot niste sunete destul de ciudate, cand eram in Catedrala din Augsburg. M-a lasat amanet pentru vreo juma’ de ora intr-o parcare de pe autostrada, unde ne oprisem sa ma pis, pentru ca i se facuse foame si-i era pofta de un burger. M-a muscat de buza, de mi-a dat sangele, cand eram intr-un restaurant in München, pentru ca-i furam din mancarea ei. M-a impins in lacul din Olympiapark, pentru ca i-am pozat bucile. M-a scuipat, cand eram in masina, pentru ca eram atent la un mesaj pe telefon si nu eram atent la ea.

Era zgubilitica rau si se supara foarte greu. Iar asta era cea mai mare calitate a ei. Cel putin in ultima perioada, ea era umarul pe care eu plangeam. Chiar daca-mi atragea atentia, ma certa, imi argumenta si-mi arata concret cat de prost sunt si ca nu are rost sa mai cred intr-o anumita persoana, atunci cand veneam la ea plangand si suspinand nu-mi spunea „Ti-am zis eu”, ci incerca sa ma puna pe picioare. Eu credeam ca-i geloasa atunci cand ma certa pentru ca ma incred in persoana ce-o priveam ca fiind divina. Pe undeva, credeam si ca-i un fel de rautate. Si chiar daca reactionam urat cand se baga in „povestea mea de dragoste”, accepta si astepta cu rabdare sa-mi dreaga ranile.

Nu cred c-am vazut vreodata atata energie si nebunie intr-o persoana, cum am vazut in Sarah. Era pasionala, tandra, avea grija mereu de mine, de parc-ar fi fost sora mea mai mare. Detesta sutienele, iubea tatuajele. Ii placea viata si-o traia din plin. Cu toate ca mereu imi spunea ca-si traieste fiecare minut ca si cum ar fi ultimul, nu facea lucruri necugetate. Nu se arunca in bratele nimanui, nu si-o tragea cu orice barbat ce-i facea cu ochiu’. Doar ca s-o poti lua in brate trebuia sa insemni ceva pentru ea. Era foarte calculata si mereu gandea cu un pas inainte. Si, totusi, reusea sa fie zgubilitica si rebela.

Ce m-a surprins mereu la ea era faptul ca simtea, stia, cand nu-mi este bine. Nu stiu cum o facea, dar o facea. Ma suna sau imi dadea mesaj, daca nu raspundeam la telefon, absolut de fiecare data cand treceam printr-o pasa mai proasta. Cand vedea ca nu poate sa ma linisteasca la telefon, venea in München. Nu conta nimic. In felul nostru nebun, ne-am si zis-o de cateva ori, ne iubeam. Nu stiu in ce mod, dar ne iubeam si-o faceam serios. Nu existau secrete sau minciuni intre noi. Din pacate, ea era mereu langa mine, mai ales cand aveam nevoie, dar n-am reusit sa-i intorc favorul.

In noaptea asta se implineste o luna de cand Sarah nu mai este… Nu mai este fizic, dar in viata mea, in inima mea, in sufletul meu, Sarah va exista mereu. Mai ales ultimele momente petrecute alaturi de ea m-au invatat enorm de multe, m-au schimbat enorm de mult. Si cel mai mult m-a schimbat faptul ca, in timp ce un om care-mi spunea ca e langa mine si ca-i pasa era distant si total nepasator, un om ce niciodata nu mi-a promis nimic era in bratele mele, facand totul pentru a-mi fi mie bine, pentru a uita de promisiunile facute de altii. Daca asta nu-i dovada de omenie, nu stiu care ar putea fi…

Sarah…… Poza din articol e facuta chiar in dimineata din ziua accidentului. Se uita la mine si-mi spunea ca n-ar vrea sa-si inchipuie cum ar fi sa ma vada pentru ultima data. Mai trecusem printr-o astfel de faza, cu alta persoana, acu’ vreo 3 ani. Se poate spune ca Sarah chiar ma vedea pentru ultima data. Un om incredibil de bun si de frumos, o nemtoaica incredibil de dulce si de calda. Cand ma gandesc la ea, nu-mi vine in minte decat imaginea zambetului ei. Si multele prostii ce le facea…

Sunt aproape sigur ca daca mi-as citi articolul n-as pricepe mai nimic din el. As vrea sa spun atat de multe despre ea, dar nu pot spune mai nimic. Ea a fost Sarah… Omul ce va ramane mereu mai presus de orice. Omul ce, intr-un final, mi-a dovedit cat de ipocrit sunt… Am tot repetat, de foarte multe ori, judecandu-i pe altii, ca nu suntem in stare sa apreciem pe cineva decat dupa ce acea persoana nu mai exista. Am apreciat-o mereu, stia asta. Dar sunt sigur ca trebuia s-o iubesc altfel…

Forever together and never apart, maybe by distance but never by heart!

About Honey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.